Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca „vârsta de aur a literaturii ruse”, iar operele sale („Război și pace”, „Anna Karenina”) au avut o influență importantă asupra dezvoltării romanului mondial.

Acum, un nou premiu „pentru pentru pace” susținut de președintele rus Vladimir Putin, care poartă numele lui Lev Tolstoi, a divizat descendenții romancierului, asemenea familiilor nefericite din „Anna Karenina”.

Primul Premiu Internațional pentru Pace „Lev Tolstoi” a fost acordat la istoricul Teatr Bolșoi din Moscova, pe 9 septembrie, iar distincția a fost primită de Uniunea Africană, în prezența a numeroase personalități ruse.

„Lev Tolstoi s-ar răsuci în mormânt dacă ar ști”, a declarat strănepotul său, Stephan Tolstoi. Descendentul scriitorului, cetățean suedez, se declară „revoltat de când am aflat de inițiativă. Strămoșul meu a fost un pacifist care a povestit experiența sa ca soldat în timpul asediului împotriva Sevastopolului care a pus capăt războiului Crimeii, în 1855”.

„Este un premiu pentru pace, ceea ce pare în regulă. Numai că problema este că premiul este acordat de o țară aflată în război care a invadat o altă țară”, a subliniat Stephan, referindu-se la atacul pe scară largă declanșat de Moscova în Ucraina.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Premiul Tolstoi contribuie la „formarea unei noi ordini mondiale multipolare”, a susținut președintele rus Vladimir Putin, la anunțarea premiului.

Desemnarea primului câștigător a fost o „alegere strategică”, într-un moment în care Rusia încearcă să-și extindă influența pe continentul african.

Un stră-strănepot e consilierul lui Putin pentru cultură

În această „bătălie” din familia Tolstoi, Kremlinul îl are alături pe stră-strănepotul autorului, Vladimir, care a făcut parte din comisia de premiere.

„Lev Tolstoi a fost întotdeauna în favoarea unei lumi care să fie drepte”, a declarat Vladimir Tolstoi. în iunie. „Descendenții lui Tolstoi din întreaga lume susțin această inițiativă”, a spus, atunci, academicianul,. consilier al președinției ruse pentru cultură și care conduce Muzeul Tolstoi din Moscova.

„Minte”, a replicat vărul său îndepărtat din Stockholm. „Au fost membri ai familiei care au fost întrebați și alții care nu au fost”, spune el.

Stephan Tolstoi a relatat că înainte de invazie a avut o „relație bună” cu Vladimir Tolstoi, dar de atunci nu au avut „niciun contact”.

Tradiționalele adunări de familie organizate de Vladimir Tolstoi la fiecare doi ani, la moșia scriitorului din Iasnaia Poliana, sunt acum istorie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Poliakov   •   04.10.2024, 15:53

Razboiul fratricid i-a invrajbit pina si pe urmasii lui Tolstoi...Chiar daca s-au obosit sa-i intrebe pe urmasi, nu pe toti ca e imposibil, pe fond are dreptate Stephan , e o impietate. E un afront pentru memoria marelui scriitor...Tot e bine ca nu i-au spus Premiul... Stalin!

K476   •   04.10.2024, 15:46

Este un obicei al politicienilor si al liderilor sa se suie pe cadavrele unor valori cu care nu au legatura.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI