Potrivit inspectorilor în muncă, primul angajat care a intrat în fosa din curtea fabricii, plină cu gaze toxice, nu avea carte de muncă. Bărbatul a murit pe loc din cauza gazelor emanate.

Potrivit anchetei încă în desfăşurare, victimei i-au fost transmise elementele contractului individual de muncă în aplicația Revisal după incident. Cu alte cuvinte, el lucra fără forme legale în momentul accidentului, spun jurnaliștii botoșăneni.

În cursul zilei de marţi, reprezentanţii ITM vor discuta cu fiul administratorului societăţii, care este şi el adminitrator în acte.

„Sperăm să aflăm mai multe informații. De asemenea, vom solicita accesul la camerele de luat vederi pentru a vedea dinamica lucrurilor din acea zi. Urmează o perioadă extrem de laborioasă, în care sunt implicați colegi din cadrul Inspectoratului și coordonați de un inspector din Inspecția Muncii Bucureşti. Cert este că au murit patru persoane, nu purtau echipament de lucru şi discutăm de o intoxicaţie acută profesională”, a declarat Daniela Lozneanu, directorul ITM Botoşani.

Cel mai grav accident de muncă din Botoșani din ultimii 24 de ani

Patru oameni, între care și Radu Tudose, acționarul majoritar și administratorul fabricii de lactate de la Ibănești, au murit duminică, 23 iunie, după ce au intrat în bazinul staţiei de epurare a fabricii.

Primul angajat a intrat în fosă, adâncă de șapte metri, ca să o curețe. Pentru că nu a mai ieșit, în ajutor i-a sărit un coleg. Al treilea bărbat a coborât și el în bazin să-și salveze colegii.

Ultimul care a intrat în bazin a fost Radu Tudose, de 57 de ani, patronul fabricii, care a încercat să își salveze angajații. Presa locală relatează faptul că acesta nu a ținut cont de avertismentele care veneau din zona birourilor, inclusiv soţia lui l-a sfătuit să nu intre în bazin.

Când au văzut că niciunul dintre cei patru nu a mai putut ieși la suprafață, angajații fabricii au dat alarma la 112.

Accidentul de muncă de la Ibănești este cel mai grav de acest fel din ultimii 24 de ani, din județ. Ultimul cel mai grav accident de muncă din Botoşani a avut loc în anul 2000, când şapte angajaţi au murit într-o explozie, potrivit presei locale.

„În continuare sunt efectuate verificări sub aspectul comiterii infracţiunilor de neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă şi ucidere din culpă”, a declarat agent şef adjunct Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News