În starea de alertă măștile au devenit obligatorii în spațiile publice, iar oamenii trebuie să le poarte de fiecare dată când merg în magazine sau în mijloacele de transport în comun.

În acest context au apărut și profitorii, care vor să scoată bani și din piatră seacă. În Olt, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au făcut zeci de verificări în unitățile în care se vindeau materiale sanitare. Agenții au confiscat măști de protecție, spirt și mănuși și au aplicat amenzi de 55.000 de lei comercianților găsiți cu nereguli, potrivit Olt-alert.

„În perioada 12-14 mai 2020, în contextul punerii în circulație la nivel național a materialelor sanitare (spirt, dezinfectant, măști) de nivel calitativ inferior, contrafăcute ori falsificate, polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat pe raza județului Olt, fiind verificate 54 de societăți comerciale”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.

Agenții economici au expus spre comercializare
diverse produse (spirt, măști, mănuși) pentru care nu dețineau documente de
proveniență. Autoritățile au anunțat că vor continua verificările și în
perioada următoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News