„Nu există o propunere reală din partea Hamas. Nu este adevărat”, le-a spus şeful guvernului reprezentanţilor familiilor ostaticilor, potrivit biroului său, după ce aceştia au pătruns într-o şedinţă a unui comitet din parlament, cerând încheierea unui acord de eliberare.
„Spun acest lucru cât pot de clar, pentru că au existat atât de multe declaraţii incorecte care cu siguranţă au fost agonizante pentru voi”, le-ar mai fi spus Netanyahu rudelor ostaticilor.
„Pe de altă parte, există o iniţiativă din partea noastră, despre care nu voi furniza amănunte”, a adăugat șeful guvernului israelian.
Guvernul Netanyahu susţine că ofensiva israeliană – lansată ca ripostă la sângerosul asalt al Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului soldat cu peste 1.140 de morţi şi răpirea a aproximativ 250 de persoane, din care circa o sută au fost eliberate – este necesară pentru a pune presiune pe răpitorii palestinieni pentru a-i elibera pe ostatici în condiţii acceptabile.
Multe rude ale ostaticilor sunt însă îngrijorate că aceştia ar putea fi ucişi, notează Reuters.
Parlamentul israelian, luat cu asalt de rudele ostaticilor din Gaza
Anterior comunicatului transmis de biroul lui Netanyahu, un grup de rude ale unor israelieni ţinuţi ostatici în Gaza au dat buzna într-o şedinţă a unei comisii parlamentare din Ierusalim, cerând deputaţilor să facă mai mult pentru a încerca să-i elibereze pe cei dragi lor, notează Reuters.
O femeie a afişat fotografiile a trei membri ai familiei sale care se află printre cele 253 de persoane luate captive în timpul raidului transfrontalier al Hamas din 7 octombrie. „Măcar unul aş vrea-l văd întors în viaţă, unul din trei!”, a strigat femeia, după ce a năvălit peste membrii Comisiei de finanţe a Knessetului (parlamentul israelian).
Alţi protestatari au ţinut pancarte pe care scria: „Nu veţi sta aici în timp ce ei mor acolo”.
„Eliberaţi-i acum, acum, acum, acum!”, au scandat protestatarii.
Acţiunea celor aproximativ 20 de persoane arată disensiunile interne tot mai mari apărute în societatea israeliană, în condiţiile în care războiul din enclava palestiniană, împotriva Hamas, a intrat deja în a patra lună.
Rudele ostaticilor au instalat corturi în fața locuinței lui Netanyahu
Un grup de familii ale ostaticilor din Gaza și protestatari au blocat duminică seara traficul în fața reședinței private a premierului Benjamin Netanyahu, de pe strada Azza din Ierusalim, cerând guvernului să ajungă la un acord pentru a asigura întoarcerea acasă a celor dragi, potrivit The Times of Israel.
Organizată de Forumul familiilor persoanelor dispărute sau luate ostatice, demonstrația încearcă să determine actualul guvern să facă mai mult pentru salvarea ostaticilor, evitând în același timp să condamne în mod direct actuala conducere a Israelului.
În mijlocul discursurilor susținute de membrii familiilor ostaticilor, organizatorii au fost nevoiți să-i reducă rapid la tăcere pe demonstranții mai înflăcărați care au scandat „Rușine!” la adresa guvernului.
Demonstrația a avut loc la scurt timp după ce Wall Street Journal a relatat despre un plan propus de SUA, Egipt și Qatar menit să pună capăt pe termen lung războiului, pentru a asigura întoarcerea ostaticilor ținuți în captivitate de Hamas și pentru a duce la o normalizare completă a relațiilor Israelului cu vecinii săi și la discuții pentru crearea unui stat palestinian.
Foto: Hepta.ro