„Aceşti copii sunt copiii noştri. Statul Israel nu va lăsa (…) aceasta fără răspuns. Răspunsul nostru va veni şi va fi unul sever”, a declarat Netanyahu.

Potrivit armatei israeliene, racheta a fost lansată dinspre Liban de către miliţiile islamiste Hezbollah, susţinute de Iran. Hezbollah a negat că ar fi autorul acestui atac sângeros produs sâmbătă pe un teren de fotbal.

Zeci de persoane s-au adunat la Majdal Shams pentru a manifesta împotriva vizitei lui Netanyahu, fiind masate în spatele unor bariere metalice, sub supravegherea atentă a mai multor poliţişti, constată AFP.

„Spun întregii comunităţi: nu vă lăsaţi spiritul să se clatine. Nu vă pierdeţi speranţa în faţa axei de intimidare a Iranului şi Hezbollahului”, a declarat Netanyahu în timpul vizitei sale în enclava druză, potrivit agenției de presă EFE, citată de Agerpres.

Mai mulţi miniştri israelieni, inclusiv cel al apărării, au vizitat duminică oraşul, care face parte dintr-un teritoriu sirian ocupat de Israel după Războiul de Şase Zile din 1967. Oficialii israelieni sunt acuzați de unii locuitori din Majdal Shams că i-au abandonat pe fondul escaladării tensiunilor din zonă.

Anterior, sute de locuitori au participat la funeraliile celei de-a 12-a victime a atacului cu rachetă de sâmbătă, care a stârnit o emoţie puternică în această localitate de druzi situată în apropierea frontierei cu Libanul.

Cabinetul de securitate al Israelului, care reuneşte conducerea militară şi a serviciilor de informaţii, precum şi miniştrii-cheie, l-a autorizat duminică seara pe Netanyahu să decidă asupra unui răspuns împotriva Hezbollah.

Între timp, mai multe companii aeriene au suspendat zborurile spre şi dinspre Beirut, iar ţări precum Norvegia, Franţa şi Belgia le-au cerut cetăţenilor lor să părăsească Libanul din cauza riscului escaladării situației.

Urmărește-ne pe Google News