Dinu Patriciu a murit la Londra, anul trecut, şi lumea credea că şi-a împărţit toată averea. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar la scurt timp a început în instanţă un proces de stabilire a moştenitorilor. Războiul pe ce a mai rămas din averea evaluată odată la peste 2 mld. dolari se poartă între Ana şi Maria, fiicele defunctului magnat, şi fosta soţie a acestuia. Până să primească decizia instanţei, Dana Patriciu a încercat să vândă o parte din bunurile rămase la ea, cum a fost cazul a două maşini evaluate la 200.000 de euro. Fiica ei vitregă, Ana, le-a cerut însă judecătorilor să pună sechestru pe cele două automobile, un Mercedes 500 Cabrio şi un Morgan Aero 8 Cabrio Supersport, iar judecătorii tocmai au aprobat cererea ei. Ceea ce înseamnă că Dana Patriciu nu se poate atinge de cele două maşini.

 
 

Urmărește-ne pe Google News