New York Times: Cum testează guvernele din Serbia, Ungaria sau Polonia noi metode de cenzură a presei

Când epidemia de COVID a ajuns în estul Europei în primăvara lui 2020, o jurnalistă din Serbia a relatat despre lipsa de măști și alte echipamente de protecție. A fost rapid arestată și acuzată că induce panică.

Jurnalista, Ana Lalic, a fost eliberată destul de repede și chiar a primit scuze din partea guvernului, o mică victorie împotriva regimului autoritar al președintelui Aleksandar Vucic. Dar ea a fost ulterior demonizată timp de săptămâni ca o trădătoare, de către restul presei sârbe, mare parte din ea controlată de aliații lui Vucic.

„Am devenit inamicul public pentru întreaga națiune”, spune jurnalista pentru New York Times.

Serbia nu își mai închide jurnaliștii critici, așa cum se întâmpla în timpul lui Slobodan Miloșevic, în anii 90. Acum încearcă să le distrugă credibilitatea și să se asigure că tot mai puțini oameni le văd articolele, scrie cotidianul american.

Reducerea la tăcere a vocilor critice a fost vizibilă în ultimele zile, în timpul scandalului Novak Djokovic, când demersul autorităților australiene a fost catalogat – de către Vucic și de către mare parte din presă – drept un afront intolerabil la adresa națiunii.

Puținele canale media independente care au mai rămas în țară l-au susținut și ele pe Djokovic, dar au avut o abordare mai echilibrată.

Recomandări

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

Televiziunea a devenit atât de părtinitoare în favoarea lui Vucic, potrivit lui Zoran Gavrilovic, director al grupului de monitorizare a presei Birodi, încât Serbia a ajuns un „experiment sociologic care va determina cât de mult poate influența presa opiniile și alegerile”.

Serbia și Ungaria, țări aflate în avangarda unui val global de autocratizare, așa cum a observat organizația suedeză V-Dem Institute, au amândouă alegeri generale în aprilie, iar acestea ar putea testa felul în care funcționează controlul asupra presei.

Vucic, preferatul televiziunilor

Un studiu recent realizat de Birodi a aflat că din septembrie până în noiembrie, televiziunile sârbe au difuzat 44 de ore de știri și alte materiale despre Vucic, 87% dintre acestea pozitive. Prin comparație, principalul partid de opoziție a beneficiat de trei ore de știri și alte materiale, 83% dintre ele negative.

Aproape toate materialele critice la adresa lui Vucic au apărut pe N1, un canal TV independent care a difuzat materialele realizate de jurnalista Lalic, pe tema COVID.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

În prezent, o luptă dură pentru audiență se dă între operatorul de cablu care găzduiește N1 – Serbian Broadband (SBB) – și compania telecom deținută de stat, Telekom Srbija.

Telekom Srbija a făcut o mișcare importantă, preluând de la SBB drepturile de a difuza meciurile de fotbal din campionatul englez de fotbal, iar asta mulțumită unei oferte financiare mai mari cu 700%.

Oferta companiei de stat – aproape 700 de milioane de dolari pentru șase sezoane – este o sumă astronomică pentru o țară cu doar șapte milioane de locuitori. „Este foarte greu să lupți cu un competitor căruia nu îi pasă de profit”, a observat directorul executiv al SBB, Milija Zekovic.

Telekom Srbija nu a făcut declarații pentru New York Times, dar în comentariile publice de până acum, oficialii companiei au spus că investițiile în achiziția drepturilor pentru meciurile din Premier League sunt determinate de interese comerciale, nu de politică.

„Scopul lor este să ucidă SBB”, declară Dragan Solak, președintele companiei mamă a SBB, United Group, într-un interviu. Dornic să rămână în joc, Solak a anunțat luna aceasta că o companie privată de investiții pe care o controlează a cumpărat clubul Southampton FC, o echipă din Premier League. Drepturile de difuzare rămân, evident, la rivalul controlat de stat, dar o parte din banii plătiți vor ajunge la Solak.

Recomandări

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Loialiștii guvernului controlează în prezent cinci canale TV, inclusiv televiziunea publică și care ar trebui să fie neutră, RTS.

Singurele televiziuni din Serbia care oferă spațiu de emisie opoziției și evită odele aduse lui Vucic sunt N1 și un alt canal al lui Solak, TV Nova.

Fără acestea, spune Solak, Serbia s-ar afla într-o situație sumbră, precum Coreea de Nord.

Strategii similare în Polonia și, mai ales, Ungaria

Spațiul pentru presa critică s-a tot micșorat în regiune, iar V-Dem Institute spune acum că Serbia, Polonia și Ungaria se află printre cele 10 țări care merg spre autocratizare, invocând „atacurile la adresa justiției și restricțiile asupra presei și a societății civile”. Freedom House cataloghează Serbia drept parțial liberă.

Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare în Polonia, a transformat TVP, televiziunea publică, într-un canal de propagandă, în vreme ce compania petrolieră de stat a cumpărat o serie de ziare regionale.

Mai multe ziare naționale rămân însă critice la adresa guvernului.

În decembrie, PiS a susținut o lege care ar fi lovit singurul canal de televiziune independent, TVN24, deținut de americani, unul critic la adresa guvernului. Legea, care urma să interzică companiilor din afara UE să dețină instituții media, a fost în cele din urmă respinsă de președintele Andrej Duda, altfel un aliat al PiS, care s-a temut că mișcarea va aliena Washingtonul.

Ungaria a mers mai departe, adunând sute de instituții media într-o companie holding controlată de aliații lui Viktor Orban.

Doar un post TV cu acoperire națională a mai rămas critic la adresa lui Orban și independent din punct de vedere financiar față de guvern.

Rivalii politici ai lui Orban au reușit să se unească pentru a încerca să îl învingă la scrutinul parlamentar din aprilie, dar nu au reușit să facă ceva în privința dominației acestuia asupra pieței media.

„Vucic învață acum din greșelile lui Miloșevic”

În Serbia, spațiul media pentru vocile critice s-a micșorat atât de mult, încât Zoran Sekulic, fondatorul unei agenții independente de știri, spune că „nivelul de control, direct și indirect, seamănă cu cel din anii 90” sub Miloșevic. Pe atunci, Vucic era ministru al informațiilor.

Jurnaliștii, explică Sekulic, nu mai sunt uciși, dar sistemul de control rezistă, fiind „actualizat și îmbunătățit” pentru a asigura știri favorabile fără folosirea forței brute.

Dragan Djilas, liderul principalului partid de opoziție din Serbia și fost director de presă, s-a plâns că în vreme ce Vucic poate vorbi neîntrerupt ore întregi la principala televiziune din Serbia, politicienii din opoziție apar ca niște ținte. „Sunt ca un actor într-un film mut”, a spus el.

N1, singurul canal care îl lasă să vorbească, este urmărit în Belgrad, dar e blocat în multe alte orașe unde primari sunt politicieni din partidul lui Vucic.

Chiar și în Belgrad, compania de cablu care găzduiește canalul a început să întâmpine dificultăți în tentativa de a intra în casele locatarilor din noile complexe rezidențiale construite de dezvoltatori apropiați de guvern. Un uriaș complex rezidențial aflat în construcție pentru oficiali din domeniul securității lângă Belgrad, spre exemplu, a refuzat să instaleze cablu TV de la SBB, a spus compania.

În acest timp, telespectatorii canalelor pro-guvernamentale „trăiesc într-un univers paralel”, spune Zeljko Bodrozic, președintele Asociației Jurnaliștilor Independenți din Serbia. Canale precum TV Pink, care difuzează reality show-uri cu imagini explicit sexuale, dar și declarații lungi ale lui Vucic, „nu doar că îndoctrinează, dar îi fac pe oameni mai proști”; adaugă acesta, potrivit New York Times.

UE și SUA l-au criticat în mod repetat pe Vucic pentru lipsa pluralismului media, dar dornice să nu arunce Serbia în brațele Rusiei, spre exemplu, au evitat să facă declarații dure.

Asta i-a oferit lui Vucic spațiu pentru a-și extinde controlul asupra presei. Într-un fel, explică Rasa Nedeljkov, director de programe la Centrul pentru Cercetare, Transparență și Responsabilitate, Vucic a fost chiar mai atent decât Miloșevic, care nu își dorea neapărat un control total și mai lăsa câteva canale regionale neatinse.

„Vucic învață acum din greșelile lui Miloșevic”, spune Nedeljkov.

Iar vocile altădată independente s-au alăturat taberei guvernului. Postul de radio B92, care îl critica frecvent pe Miloșevic în timpul războaielor din Balcani din anii 90, este acum deținut de un susținător al lui Vucic.

Jurnaliștii critici sunt ținta atacurilor venite din partea tabloidelor loiale autorităților. Solak, directorul United Group, a fost catalogat drept „cel mai mare combinator al Serbiei” și un trădător care lucrează pentru dușmanii externi ai țării.

Solak trăiește acum în afara țării, deoarece se teme pentru siguranța sa și spune că a devenit o țintă regulată a atacurilor.

Urmărește-ne pe Google News