Cătălina Trănescu, director adjunct şi purtător de cuvânt al ASPA, a fost angajată cu carte de muncă, în perioada 2019-2020, la compania Alpra Contractor SRL, care a ajuns furnizorul de hrană pentru câinii fără stăpân din adăposturile ASPA.
Potrivit Newsweek, din CV-ul Cătălinei Trănescu depus la ASPA lipsește tocmai capitolul în care a fost angajată la firma Alpra Contractor, care livrează hrana pentru câinii comunitari din adăposturile ASPA.
Cătălina Trănescu a fost detaşată de la această firmă la ASPA, când încă puteau fi făcute delegări de la companiile private la instituțiile de stat, arată sursa citată. Ulterior, când această facilitate a fost eliminată de guvern, Trănescu a fost detașată la Direcția de Protecție a Animalelor din Consiliul Județean Ilfov, iar apoi a ajuns din nou la ASPA ca director general adjunct și purtător de cuvânt al instituției.
Profit-record pentru Alpra Contractor
În 2021, Alpra Contractor SRL a avut o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei și un profit de 1,3 milioane de lei. Profitul a crescut de peste 18 ori faţă de 2020, când a fost doar 71.000 de lei la o cifră de afaceri de 875.000 de lei.
„Am câștigat (n.r. – cu ASPA) un acord-cadru prin licitație electronică și două contracte câștigate prin negociere directă la care au fost invitați mulți participanți. Asta deoarece mai multe licitații au fost anulate. S-a schimbat caietul de sarcini pentru a ajuta anumiți furnizori , iar la un moment dat am decis să nu mai particip. Caietele de sarcini au fost modificate în special pentru a favoriza anumiți furnizori care nu se ridicau la calitatea produselor pe care le-am livrat noi”, susține Irimia Mihaela, deţinătoarea firmei.
Aceasta susține că nu a fost favorizată de fosta angajată a companiei sale, dimpotrivă. „Nu ne-a favorizat niciodată (n.r. – Trănescu Cătălina). Dimpotrivă. Din momentul în care a ajuns la conducere , au ajuns să fie schimbate caietele de sarcini”, a spus Irimia Mihaela.
Conform denunțului depus chiar de Nicușor Dan la DNA în vara lui 2022 privind activitatea ASPA , Alpra Contractor SRL a încheiat în octombrie 2021, prin negociere fără publicare a unui anunț prealabil, un acord-cadru de furnizare de hrană pentru câinii cazați în adăposturile ASPA.
Alpra Contractor SRL fusese încadrată de subordonații lui Nicușor Dan la capitolul „lipsă de transparență în atribuirea contractelor de achiziții publice și superficialitate și formalism în întocmirea documentației aferente procedurilor de atribuire a contractelor”, mai scrie Newsweek.
Citeşte continuarea pe Newsweek.