El spune că a fost invitat în vizita respectivă de către reprezentantul economic al Taiwanului de la Bratislava, iar costurile deplasării au fost acoperite de cei care au făcut invitaţia.
Ministerul Afacerilor Externe a fost nevoit să „potolească” China
MAE român a dat publicităţii un comunicat referitor la vizita a patru deputaţi români în zona Taiwan.
Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziţia României privind respectarea principiului „o unică Chină” („one China policy”) şi reiterează totodată importanţa relaţiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză.
MAE menţionează că, potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale nu pot fi efectuate utilizând documente de călătorie emise de statul român, atestând calităţi oficiale, precum paşaportul diplomatic sau de serviciu.
MAE a retras paşaportul de serviciu al deputatului Remus Cernea, deoarece acesta nu mai avea dreptul să îl utilizeze după ce a părăsit postul de consilier al primului-ministru, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.
Patru deputaţi – Remus Cernea, social-democraţii Ninel Peia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu – au fost zilele acestea într-o vizită în Taiwan. Deputatul Remus Cernea a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii din Taiwan, în unele dintre acestea apărând şi colegii săi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro