„Nici în Ghana nu am fi pățit așa ceva”. Povestea africanilor care spun că au fost plătiți mai prost ca acasă după mai bine de o lună de muncă pe șantierul din București al unui celebru luptător de K1

E sfârșit de februarie și un tânăr își freacă palmele cu nervozitate în recepția unui hostel din Piața Muncii. E îngrămădit pe un colțar alături de alți 5 muncitori africani, cu care a nimerit în peripeția vieții sale, care l-a adus din Techiman, un oraș cu 100 de mii de locuitori aruncat undeva printre pământurile roșiatice din mijlocul Ghanei, până la București. De braț îl ține cu blândețe Gabriel Ciobotaru de la Asociația Șansa Ta. 

„Am muncit de pe 16 decembrie până pe 8 februarie. Pe șantier, câte 10 ore/zi, 6 zile/săptămână. Asta nu-i problemă pentru noi. Am venit să muncim. Dar ne-au plătit 100 de lei. Atât. Nu mi se pare normal să ni se oprească bani din salariu fără nicio justificare scrisă. Așa ceva nu s-ar întâmpla nici în Ghana”, începe istorisirea Prosper, alegându-și încet cuvintele într-o engleză presărată cu inflexiuni din vestul Africii.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

O nouă viață într-un complex de containere modulare cu 300 de indieni

Cu toții au aterizat pe 10 decembrie la Otopeni. Veniseră să lucreze pentru Aka Element Construct SRL, o firmă de construcții administrată de Ciprian Sora, fost campion de K1. Câteva ore mai târziu, erau carantinați în containere modulare, transformate în dormitoare pentru străini, undeva în curtea unui șantier din Cartierul Francez.

Acolo au dormit aproape două luni, într-un complex de containere modulare, cu vreo 300 de alți colegi de cazare, majoritatea indieni. Cu ei trebuiau să împartă undeva la 10-15 toalete și două mașini de spălat. „Ne încălzeam cu un aparat de aer condiționat în luna decembrie. Apoi, mâncarea era o problemă, venea întotdeauna rece și nu aveam cu ce să o încălzim. Am cerut să ne dea banii pe care-i dau pe acele meniuri, ca să ne cumpărăm singuri produse alimentare și să gătim. Nu ne-au răspuns. Le-am cerut ceva meniu care să conțină mai multă fasole. Tot nimic nu au zis”, reia povestea Prosper.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Însă astea erau nimicuri cât timp aveau de lucru. De pe 16 decembrie au început programul de muncă, 10 ore/zi, 6 zile/săptămână. Înainte să plece li s-au promis 500 de dolari net pentru necalificați și 550 de dolari net pentru calificați. Adică, în funcție de calificare, ghanezii aveau să câștige lunar între 2260 și 2490 de lei. Ăștia erau banii pentru care au semnat încă din Ghana pentru Aka Element Construct SRL. Erau entuziaști!

„Acasă nu sunt joburi. Asta e problema. E imposibil să te angajezi fără cunoștințe. Orice mic serviciu se plătește cu o mită. Nu avem opțiuni acolo. De asta am venit în România”, spune Prosper, care nu s-a ferit să pună osul la muncă chiar și de Crăciun.

Singura zi liberă a fost Anul Nou.

Mohamed (26 de ani), muncitor din Ghana:

Dar, atât timp cât aveau ceva de muncă, ghanezii și-au promis că vor lucra. Chiar și după ce au apărut primele fricțiuni între ei și angajator, nemulțumit că nou-sosiții nu ar avea calificarea negociată cu agenția de recrutare. „Acasă am semnat un contract în engleză. Ajunși aici, cei de la companie ne-au adus un alt contract să semnăm, în engleză și română, similar, dar nu complet identic cu cel semnat în Ghana. Așa am aflat că în primele 3 luni suntem instruiți. Pentru asta ne vor tăia 100 de dolari din salariu. Am zis că noi nu putem semna așa ceva, ne-au trimis la cazare”, zice Prosper. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Costul unui job în România: o mașină, o camătă sau o donație de la un muzician african

Muncitorii ghanezi nu aveau să accepte orice. Au ajuns să muncească pe un șantier românesc după o așteptare lungă și sacrificii financiare. Mulți au intrat în datorii pentru a plăti comisionul de 4.000 de dolari cerut de agenția de recrutare din Ghana.

„Eu mi-am vândut mașina, iar frate-miu s-a împrumut de la cămătari. Am vrut doar să muncesc. Îmi e rușine să-l sun pe frate-miu acum”, mărturisește Mohamed.

Dintr-un alt colț al recepției hostelului îl completează Solomon. „Părinții mei au vândut un hectar pentru a mă putea ajuta”, spune băiatul de 18 ani.

Pentru fiecare, există o poveste palpabilă și uneori extraordinară care i-a adus din Ghana până-n România. „4.000 de dolari au fost mulți bani. În 2020 am vândut un pământ și am plătit 75% din comision. Cu ce a mai rămas de plătit m-a ajutat o celebritate din Ghana. I-am scris pe Instagram că am primit viza și am nevoie de bani. M-a ajutat. E un muzician, King Kese. E celebru”, explică Prosper.

Așa că au sunat-o pe responsabila de la agenția de recrutare ghaneză, cea care a încasat un comision generos pentru a-i trimite pe muncitori pe un șantier unde fiecare contract pare că aducea o nouă reținere de salariu. „Inițial ne-a spus să nu semnăm așa ceva, că nu asta era înțelegerea. Ne-a sunat din nou după câteva ore și ne-a rugat să semnăm, că dacă nu acceptăm noile condiții, ne vom întoarce în Ghana”, își amintesc foștii muncitori de la firma de construcții a luptătorului Ciprian Sora.

Au semnat, dar nu au primit o copie în mână care să explice de ce vor primi cu 100 de dolari mai puțin decât s-au înțeles înainte ca muncitorii să plece din Ghana.

Știu doar că au un contract pe care scrie 3.000 de lei/brut, adică salariul minim în construcții. În buzunar aveau să primească 2.360 de lei. Dar când a intrat prima plată, pe 8 februarie, s-au trezit în conturi cu fix 100 de lei.

Am câștigat 100 de lei. Atât. Și am făcut sacrificii mari pentru a veni în România. Nu e normal să primim banii ăștia pentru o lună de muncă, fără niciun document justificativ. Așa ceva nu s-ar întâmpla nici în Ghana.

Mohamed (26 de ani), muncitor din Ghana:

Cu câteva ore înainte, agenta i-a avertizat că firma va păstra jumătate din salariu ca garanție că muncitorii nu fug cu primii bani în Occident. Dar nimeni nu se aștepta ca munca prestată de pe 16 decembrie până pe 8 februarie să le aducă 100 de lei.

O lună de muncă pe șantier, 100 de lei plata

„Ne-au spus că au reținut banii pentru carantină, apoi cei pentru garanție și instruirea noastră. S-a tras linie și au rămas 100 de lei. Am zis că nu e ok. Măcar să ne dea un fluturaș de salariu unde apar toate aceste deduceri. Să vedem că sunt documentate, legale. Ne-au spus că nu e la birou contabila. Să mai așteptăm”, explică Prosper.

Ciprian Sora, administrator și acționar majoritar la Aka Element Construct SRL, nu neagă că i-ar fi plătit mai puțin pe ghanezi, dar nici nu recunoaște că ar fi vorba de doar 100 de lei. 

Nu este adevărat. Ei au fost plătiți în funcție de munca pe care au făcut-o. Ce am stabilit cu ei prin contract s-a respectat.

Ciprian Sora, administrator Aka Element Construct SRL:

De asemenea, acesta a insistat că muncitorii nu aveau calificarea negociată cu agenția de recrutare din Ghana. „Ei au fost ceruți pentru ceva și când au venit aici, chiar nu au știut să facă minimul necesar. Ei au venit fără calificările respective și, în plus, cu o atitudine corespunzătoare. Nici măcar nu au vrut să învețe. Le-am pus la dispoziție alți colegi care să-i învețe, să-i ia de la zero. Dar nu au vrut, au zis că ei pleacă, probabil că și-au găsit și o altă firmă, nu știu ce să vă spun mai mult”, a declarat Ciprian Sora. 

Însă muncitorii nu și-au găsit atât de ușor un alt angajator în București. 

„Dacă ați avea permis, v-am angaja”

„Agenta ghaneză ne-a spus că nu e deloc ok, dar nu poate să facă nimic. Așa că, dacă avem altă opțiune, să plecăm. Noi ne-am scris în ziua aia demisiile. Am mers la cazare, ne-am luat lucrurile și am plecat. Unde am plecat? Ne-am sunat rudele de acasă să ne trimită niște bani cu împrumut. Am mers la un hotel, am stat acolo până ce l-am întâlnit pe Gabi”, povestește Prosper.

„Nu știm prea mult ce s-a întâmplat cu cei rămași. Nu mai păstrăm legătura”, mărturisește Prosper, înconjurat de cei care i-au devenit prieteni abia când s-au găsit accidental nedreptățiți la muncă pe un șantier din București.

E ultima săptămână de februarie, iar ghanezii n-au mai muncit de 14 zile. Se simt ca niște turiști, hălăduind pe străzile unui oraș străin și întrebând ici-colo dacă are cineva vreun job în vreun restaurant de cartier. „Nu-i deloc ușor să găsim o nouă companie. Oriunde mergem, chiar dacă vorbim engleză, angajatorii întreabă unde ne e permisul de ședere. «Dacă ați avea, v-am angaja», spun patronii. Noi nu avem”, explică Prosper.

Tinerii recunosc că nu știu ce ar fi făcut fără Gabi.

Acesta a povestit cum a ajuns să dea de muncitorii ghanezi. „M-a sunat un domn indian de la o comunitate internațională de ONG-uri. Mi-a spus: «Gabi, avem niște băieți rămași pe drumuri în București. Nu au mâncare, nu au bani, nu mai au unde să doarmă. Au fost păcăliți de angajator». Au fost multe telefoane până s-a ajuns la noi. A trebuit să facem ceva. Să ne mobilizăm”, spune Ciobotaru.

I-a găsit pe muncitorii africani dormind pe saltele într-un salon. I-a dus la cantina socială, iar apoi la supermarket să-și cumpere de-ale gurii, căci le era dor de mâncarea din Ghana. „Și-au luat dulciuri, lor le plac foarte mult dulciurile, nu-i așa băieți?! Plus orez, fasole, roșii și multe condimente”, completează cu un aer patern ONG-istul.

Iar pentru ceilalți încearcă să se asigure că „la următorul loc de muncă nu vor nimeri din nou la cineva care să-și bată joc de ei”.

Gabi, așa cum îl strigă afectuos tinerii africani strânși în jur, se simte vinovat că nu a putut să-i ajute pe toți cei din grupul muncitorilor străini găsiți dormind într-un salon. 

Nu am putut să-i luăm, nu am avut posibilități financiare. Se rugau de noi. Dar le-am dus mâncare tuturor. Am vorbit cu ei, i-am încurajat. Au trecut printr-o traumă și acum le este teamă de unde ar putea nimeri din nou.”

Gabriel Ciobotaru, director Asociația Șansa Ta:

„Am venit aici pentru a lucra. Nu le-am spus părinților ce s-a întâmplat. Vreau să-i protejez. Când mă sună le zic că e totul ok”, mărturisește Solomon, care, la 18 ani, este mezinul grupului de muncitori din Ghana.

Au pățit-o și mai mulți muncitori bengalezi

Muncitorii ghanezi nu sunt primii respinși de potențiali angajatori pentru că nu au permis de ședere, un act care reprezintă cartea de identitate a cetățenilor străini în ochii autorităților din România.

Lipsa cunoașterii legislației, o problemă mai mare ca permisul de ședere

Lipsa unui permis de ședere, mai ales în primele luni de la venire, nu înseamnă că un muncitor străin are statut ilegal. Mai degrabă lipsa cunoașterii legislației, atât de către muncitori, cât și de către angajatori, complică reangajarea unui cetățean străin. 

Iar reangajarea e deja un proces anevoios, complicat de existența unor bariere lingvistice, culturale, de un maldăr de documente și așteptări birocratice. Angajatorii trebuie să aștepte până la 30 de zile pentru eliberarea unui aviz, în lipsa căruia un cetățean străin nu poate lucra o oră fără să riște deportarea pentru muncă la negru. Practic, muncitorii străini nu caută doar un job, ci pe cineva dispus să treacă pe la multe ghișee și să le asigure supraviețuirea până ce pot începe munca efectiv, la 30 de zile după depunerea actelor la Imigrări.

Un mecanism de reangajare care nu funcționează în realitate

Autoritățile române au deja mecanismele pentru a sprijini reangajarea cetățenilor străini care se găsesc fără un loc de muncă, acestea sunt parte a unui protocol semnat în vara lui 2020 între Inspectoratul General de Imigrări (IGI) și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM).

Protocolul a ieșit la o lună și jumătate după ce fostul ministru al muncii Violeta Alexandru pleda în fața camerelor pentru angajarea unor muncitori srilankezi abandonați de un angajator botoșănean în fața Aeroportului Otopeni, un caz urmărit de la început de reporterii Libertatea. 

„Dincolo de soluționarea multiplelor urgențe din ultima vreme, am considerat că este de datoria noastră să găsim o soluție instituțională durabilă și pentru lucrătorii non-UE din România, pentru a le asigura acestor oameni, pe termen lung, o rezolvare dacă le încetează contractul de muncă inițial, indiferent din ce motiv, și dacă ei doresc să continue să muncească în România”, a declarat atunci Violeta Alexandru. 

Rezultatele primului an de protocol: 140 de străini contactați din 20.000

Însă o face doar pentru acei muncitori care-și dau consimțământul explicit în timpul unei vizite la un serviciu de Imigrări. Această piedică face că, în primul an de aplicare a protocolului, IGI a transmis către AJOFM-uri datele a exact 140 de cetățeni străini ale căror contracte de muncă au expirat. Asta în contextul în care au expirat 20.000 de contracte ale unor muncitori străini în perioada iulie 2020 – iulie 2021, așa cum arată un răspuns trimis anterior de IGI la solicitarea Libertatea.

Nu i-a căutat nimeni

Tinerii ghanezi nu au fost contactați de niciun funcționar al statului pentru a fi sprijiniți în procesul ulterior de reangajare. Nici ei nu au mers din proprie inițiativă pentru a-și da consimțământul la IGI pentru un serviciu de care nu știau că pot beneficia în România. 

Ei au trebuit să se ghideze prin experiența pierderii unui loc de muncă într-o țară străină doar cu sprijinul complet accidental al unui ONG-ist care are grijă de copii vulnerabili într-un sat din Dâmbovița.

„Suntem îngrijorați. Am venit aici să muncim, să punem deoparte ceva pentru familie. Dar ne petrecem zilele plimbându-ne de colo-colo după lucru. Am mâinile unui om care muncește. În Ghana vopseam mașini. Ăsta era jobul meu”, spune Mohamed din recepția hostelului de lângă Piața Muncii.

Și, înainte de a se furișa înapoi în camera cu paturi suprapuse de la capătul scărilor înguste, ghanezii dau asigurări că pentru ei rămâne awesome România.

Sunt oameni buni ca Gabi în România. Luăm ce ni s-a întâmplat ca o lecție. O lecție că uneori viața e nasoală. Atât.

Prosper (26 ani), muncitor din Ghana:

Post-scriptum

În luna care s-a scurs de la noaptea în recepția hostelului modest și prezent, toți cei 11 muncitori ghanezi și-au găsit un loc de muncă, pe șantiere, în fabrici ori ateliere auto. Iar Prosper și Mohamed au ajuns în echipa Asociației Șansa Ta. 

„E totul bine. Până acum, lucrurile merg ok”, dă asigurări Prosper, care și-a găsit prosperitatea unde nu spera, în curtea unei case sociale din Dâmbovița.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro