Un grup de hackeri numit „OurMine”, cu peste 40.000 de adepți pe Twitter, a revendicat atacul informatic, scrie Agerpres. Co-fondatorul Facebook nu s-a gândit prea mult când a ales parola pentru acest cont şi a ales o combinaţie extrem de simplă. Aceasta este „dadada”, fiind o victimă foarte uşoară pentru un atac de tip brute force (sunt folosite programe software care generează combinaţii până când o găsesc pe cea corectă).

Grupul de hackeri s-a mândrit cu isprava sa într-o postare pe rețeaua de socializare amintită și l-a invitat pe Zuckerberg să îi contacteze. „Hei @finkd, avem acces la conturile tale de Twitter & Instagram & Pinterest, le testăm doar securitatea, dă-ne un mesaj”, a scris grupul de hackeri.

Postarea ofensatoare a dispărut ulterior de pe contul de Twitter, pe care nu mai fusese postat nimic din 2012. Contul, pe care sunt postate doar 30 de imagini, are peste 600.000 de adepți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News