Medicul Andrei Baciu s-a căsătorit în urmă cu un an cu Ioana Bădulescu, fiica cea mică a fostului senator Laurian Bădulescu și a devenit cumnat cu celebra Raluca Bădulescu. De altfel, prietenia tânărului cu fetele lui Bădulescu datează de mai bine de șapte ani, de când manechinul Vali Pungă, fostul soț al Ralucăi a remarcat potențialul de model al tânărului student medicinist. Andrei a devenit manechin al agenției lui Vali Pungă și a beneficiat de câteva contracte în țară și chiar în străinătate. Tot atunci le-a cunoscut pe cele două surori Bădulescu, Raluca, cea care era atunci soția lui Vali Pungă, și pe Ioana. După mai mulți ani de prietenie, timp în care Andrei și Ioana au bifat alte relații, s-au convins că se potrivesc și s-au căsătorit în mare discreție anul trecut.
Chiar dacă fetele împărtășesc aceeași pasiune pentru bărbații de pe podiumul de modă, Ioana este mai zgârcită cu aparițiile publice. Tânăra, de profesie medic psiholog, s-a căsătorit cu Andrei Baciu în urmă cu un an, apoi cuplul a plecat în străinătate. Surorile Bădulescu au dus mereu o viață îmbelșugată, grație tatălui lor, Dorul Laurian Bădulescu care le-a răsfățat și le-a asigurat un trai îndestulat. Fostul senator a ocupat o vreme funcția de președinte al Consiliului Județean Ilfov, apoi și pe cea de secretar de stat în Ministerul Mediului.
Politician cu ștate vechi, Laurian Bădulescu i-a insuflat și proaspătului ginere pasiunea pentru politică, astfel că, în doar un an de la căsătoria cu Ioana, Andrei Baciu a renunțat la aparițiile în reviste de modă sau în videoclipuri și s-a dedicat meseriei de bază, medicina, dar și politicii. Numai că, steaua lui a strălucit pe scena politicii românești doar câteva ore, până când Dacian Cioloș a aflat de trecutul- fashion al candidatului, fapt ce-i punea în pericol credibilitatea politică.