Comentează„A fost debutul unei acțiuni politice cu caracter antiromânesc, care avea să continue mai apoi decenii în șir, până în contemporaneitate. S-a avansat atunci (n.r. în anul 1924) ideea unui popor romanic distinct, dar diferit de cel român, respectiv poporul moldovenesc. Totodată a început să se afirme ideea existenței în paralel cu limba română a unei limbi distincte, limba moldovenească. Chiar s-a promovat o intreagă acțiune de înlocuire a unor cuvinte comune poporului român cu altele, inventate, dar care să se deosebească de cele românești sau chiar de cele consacrate internațional”, explică istoricul Cezar Dobre în lucrarea „Români în lume – Secolul XX” . Conform specialistului, cuvântul „sufragerie” a fost înlocuit cu cuvântul „mâncătorie”, pentru „cravată”, susținătorii așa-zisei limbi moldovenești au găsit sinonimul „gâtlăgău”, în loc de „trândăvie li s-a păruit mai bun „nicăfacere”, în timp ce cuvântul „termometru” a fost înlocuit cu „călduromăsurător”, iar „samovar” cu „singurofierbător”.
În așa-numita Republică Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească, învățământul se desfășura , în cea mai mare parte în rusă și în ucraineană, iar puținele biserici românești au fost închise și transformate în săli de teatru. „Chiar dacă autoritățile sovietice proclamaseră drepturile minorităților, în realitate, în respectiva zonă se ducea, sub diverse forme, o politică de rusificare la care au fost supuși sute de mii de români. Crearea acestei așa-numite republici s-a datorat unor evidente motive politice, respectiv revendicarea teritoriului dintre Prut și Nistru unde locuitorii deciseseră ruperea de imperiul răsăritean. După eșecul tratativelor de la Viena existența unei așa-zise republci moldovenești trebuia să justifice pretențiile expansioniste ale Kremlinului”, notează istoricul Dobre în lucrarea pe care a realizat-o alături de regretatul profesor Gheorghe Zbuchea.