„În cadrul procesului de selecție s-a apreciat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.
În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale”, se arată în comunicarea oficială a ministerului.
Astfel procedura de numire va fi reluată de Ministerul Justiției.
Ministrul Toader a luat această decizie, vineri, după ce, joi, în regim de maraton, i-a intervievat, alături de secretarii de stat din MJ pe toți cei patru candidați dornici de a conduce Direcția pentru următorii trei ani.
Candidații
Cei patru candidați la șefia Direcției Naționale Anticorupție sunt Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr – procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu – procuror şef serviciu în structura centrală a DNA.
Florentina Mirică este considerată o apropiată a fostei şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ea a anchetat dosare grele în DNA, printre care cel al lui Gabriel Oprea, dar şi pe cel al fostului şef de la ‘Doi şi-un sfert.
Tot ea, alături de alți colegi a trimis recent pe masa judecătorilor dosarul mamut privind fraudele grosolane din sistemul de îngrijire a pacienților la domiciliu.
În acest dosar sunt judecate aproape o sută de persoane, între care șefi intangibili din sistemul de sănătate românesc precum Marian Burcea, Răzvan Geambașu sau Nicoale Sergiu Ciobanu, finul fostului șef al SRI George Maior.
Marius Iacob a fost adjunctul Laurei Codruța Kovesi, iar numele său a fost vehiculat pentru preluarea interimatului la conducerea DNA.
Procurorul Marius Iacob s-a remarcat, după instrumentarea unor dosare complexe pe vremea când era magistrat la Parchetul Instanței Supreme. Astfel, el este magistratul care a instrumentat „cazul Elodia, dar și dosarul „Maternitatea Giulești.
Totodată, la DNA, el a preluat – în primă fază – frâiele cercetărilor în Dosarul Colectiv, privindu-l pe fostul edil Cristian Piedone și pe angajații din primărie și de la ISU. În DNA, Marius Iacob s-a ocupat, în principal, de coordonarea serviciilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție.
Cristian Lazăr este procurorul care a anchetat Dosarul ‘Caselor lui Klaus Iohannis, dar și Dosarul ‘Închisorilor CIA pe teritoriul României.
Tot el este cel care, în 2015, a dispus neînceperea urmăririi penale pe numele fostului premier Victor Ponta, ca urmare a acuzațiilor de plagiat.
Elena Grecu a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar în prezent este şef serviciu în structura centrală a DNA.
Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă, după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocatăprintr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.