Trimite ACUM un sms la 8828 şi donează 2 EURO

Nicol nu se poate juca, aşa cum ar vrea şi cum ar trebui, cu sora ei geamănă ori cu frăţiorul ei mai mare cu trei ani. Nu poate zburda ca oricare copil, nu poate alerga şi, în general, viaţa ei e un şir lung de “nu se poate”.
Pentru că malformaţia cardiacă de care suferă fetiţa din Botoşani e ca o umbră peste răsuflarea ei vie. A fost deja operată de două ori în Spania – asta dacă nu punem la socoteală şi intervenţia din ţară, pe când era foarte mică – prima dintre ele durând nu mai puţin de şapte ore.
Dar rezolvarea problemei ei – adică, în termeni medicali precişi, ventricul unic de tip VS cu dublă cale de intrare şi de transpoziţie de vase mari – nu e posibilă încă.
Pentru asta e chemată periodic în Spania, la controale obligatorii, şi tot pentru asta va fi nevoie de o a treia intervenţie chirurgicală, spre finalul acestui an. Însă fiecare drum implică alte şi alte costuri pe care părinţii fetiţei nu mai ştiu cum şi din ce bani să le mai acopere.
Seară caritabilă pentru ea, joi
Nici nu mai pomenim de alimentaţia specială pe care Nicol trebuie s-o urmeze şi care, ca orice dietă, este, de fapt, mai scumpă decât atunci când poţi mânca orice, fără să ai o problemă cu asta.
Şi-apoi mai e problema acelui medicament scump – Bosentan, 31, 25 mg – pe care Nicol ar trebui să-l ia la recomandarea medicilor spanioli, dar pe care părinţii n-au cum să-l plătească.
De unde să scoată ei 2.300 de euro în fiecare lună pentru acel medicament? Şi dacă mâine, printr- o minune, i-ar avea, ce să facă mai întâi: să ia medicamentul ori să facă drumul, la fel de necesar, la controlul din Spania?
O mână de ajutor poate veni de la evenimentul artistic caritabil ce va avea loc joi, 25 iulie, de la ora 18.00, la Restaurantul La Gil, din bd. Aerogării nr. 21-23, din Capitală, şi unde pentru un bilet se vor plăti 99 de lei. Banii astfel strânşi vor fi donaţi micuţei Nicol. Pentru inimioara ei încă bolnavă.

Cum ne poţi contacta

  • Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un e-mail la adresa: ajutacopiii@ libertatea.ro.

Cum poţi ajuta

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Donează în conturile Fundaţiei Ringier RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON; RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO deschise la Raiffeisen Bank

Urmărește-ne pe Google News