”Admite cererea şi dispune suspendarea executării dispoziției de destituire nr. 1242/ 04.02.2020 şi a dispoziției nr. 2400/16.03.2020, emise de IGPR până la soluționarea definitivă a cauzei. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, este soluția pe scurt pronunțată de Tribunalul Olt.

Alexe se afla la comanda Poliției Olt în momentul declanșării operațiunilor de căutare ale Alexandrei Măceșanu, fata dispărută fără urmă după ce s-a urcat în mașina lui Gheorghe Dincă. Comisarul-șef a coordonat, inițial, căutările de la Caracal, deoarece inspectorul-şef de atunci, Cristian Voiculescu, era în concediu.

Alexe a fost dat afară din Poliția Română în luna februarie, dar a contestat decizia la IGPR. Ministrul Marcel Vela i-a respins contestația, așa că Alexe s-a adresat instanței.

Alexe a fost cercetat pentru că i-ar fi cerut ajutor interlopului Remus Rădoi, zis ”Codiță”, în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu.

Libertatea a publicat fragmente din conversația pe WhatsApp a celor doi, de pe 25 iulie 2019, data dispariției tinerei, arătând cum Remus Rădoi, zis ”Codiță”, a trimis poliția la adrese false ale rivalilor din clanul ”Oacă”.

Alexe a fost demis din funcția de adjunct al Poliției Olt imediat după crimele de la Caracal. Decizia a aparținut ministrului afacerilor interne de la acea vreme, Nicolae Moga. După demitere, ofițerul se întorsese în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate al IPJ Olt, fiind poliţist specializat în combaterea traficului de persoane.

Și Dan Dumitrescu, un alt polițist din cadrul IPJ Olt acuzat că proteja clanurile interlope și dat afară din Poliția Română, a câștigat în instanță dreptul de a fi reintegrat în sistem.

 
 

Urmărește-ne pe Google News