Procurorii DNA precizează că omul de afaceri a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, a fost trimis în judecată şi managerul financiar al proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală). Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

Acuzaţiile procurorilor DNA

„În calitate de reprezentant legal al unei asociații beneficiare a unui contract cu finanțare europeană, inculpatul om de afaceri ar fi depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), în perioada ianuarie 2010 –octombrie 2013, mai multe documente false, pe baza cărora ar fi obținut pe nedrept suma de 206.089 lei. Sumele de bani ar fi fost obținute în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală)”, transmite DNA.

Între documentele false depuse pentru rambursarea cheltuielilor figurau acte întocmite în numele unor persoane angajate fictiv în cadrul proiectului, dar și în numele unor persoane care, deși angajate în cadrul proiectului, nu au derulat în realitate activitățile menționate în actele respective, susţin procurorii DNA.

„Cheltuielile aferente documentelor false (cheltuieli cu salarizarea angajaților fictivi, cheltuieli cu deplasările efectuate de către angajații fictivi sau angajați care în realitate nu au efectuat deplasările respective) ar fi fost solicitate la rambursare în cadrul cererilor depuse la autoritatea de management. Omul de afaceri ar fi fost ajutat de managerul financiar al proiectului, coinculpat în cauză, prin aceea că ar fi verificat și semnat documente care atestau împrejurări nereale cu privire la cheltuielile solicitate la rambursare”, notează DNA.

„În cauză au fost instituire măsurii asigurătorii asupra bunurilor celor doi inculpați. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 209.161 lei, reprezentând prejudiciul creat în cadrul proiectului”, mai arată DNA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News