Invitat în emisiunea „Prima oră”, Nicolae Botgros a mărturisit cât de greu îi este fără soție. „Am fost încercat de Covid, dar mai bine mai treceam încă o dată prin Covid decât să fiu încercat de această mare pierdere. Pierderea aceasta și ruptura din suflet este enorm de grea.

Cu Lidia ne cunoaștem de la 15 ani. Am învățat la Soroca împreună. Am viețuit împreună 50 de ani, o viață de om. Două luni nu ne-au ajuns până la jubileu (n.r. nunta de aur). Nimeni nu a crezut, nici noi nu am crezut că problemele de sănătate sunt atât de grave. Noi am mers la o consultație, iar apoi la o investigație și, după asta, ni s-a propus să mergem la intervenție. Este vorba de cancer la colon, care se răspândește foarte repede. Peste câteva zile de la investigații s-a făcut intervenția. După prima operație noi am discutat, am glumit, am plimbat-o prin salon, dar după trei-patru zile a fost nevoie și de-a doua operație, pentru că ceva nu era în regulă”, a povestit artistul, conform click.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Lidia Bejenaru a suferit trei operații, însă după ultima nu și-a mai revenit și s-a stins din viață. „După a doua intervenție a urmat și a treia, iar după această intervenție nu am mai putut vorbi cu ea, pentru că a căzut în comă, a stat în această stare timp de o săptămână.

Pe 26 iulie am primit vestea la ora șase și un sfert că Lidia ne-a părăsit. Toată lumea vorbește că durerea o să treacă, dar cu cât timpul trece această durere mai mult apasă, e tot mai greu. În fiecare zi mă duc la cimitir și stau de vorbă cu ea. Îmi este mai ușor când sunt cu colegii mei, dar când mă îndepărtez de Chișinău, îmi vine foarte greu. Am fost câteva zile pe la București și nu aveam răbdare să mă întorc acasă să mă duc la cimitir.

Depărtarea de tot ce este aici și de mormântul ei este foarte dureroasă. Sfatul meu pentru toată lumea este: să vă uitați în ograda voastră și să nu aruncați cu pietre, pentru că piatra se poate întoarce înapoi…Niciodată nu o să știe toată lumea ce am trăit în familia mea. Știu poate doar Cornel și Cristi și nici măcar ei nu știu totul”, a dezvăluit dirijorul.

În cei 50 de ani de căsnicie, cei doi au trecut și prin momente tensionate. Nicolae Botgros a rămas cu soția, deși amanta i-a dăruit un copil în urmă cu trei ani. Artistul se îngrijește de fetița lui, a și recunoscut-o.

 
 

Urmărește-ne pe Google News