Nicolae Ceauşescu «arestase» ziua de 23 august

În august 1944, nimeni nu bănuia că un tânăr slăbuţ, aparent firav, va ajunge “conducătorul iubit” al României. Istoria ne spune că la 23 august 1944, ziua în care România întorcea armele împotriva alia-tului de până atunci din al Doilea Război Mondial, Germania, Nicolae Ceauşescu nici nu se afla în Bucureşti. De fapt, abia eliberat, la începutul acelei luni, din lagărul de la Tg. Jiu, Ceauşescu nu avea vreo importanţă majoră printre membrii partidului comunist. Marele său “me-rit”, ce avea să-l ajute în ascensiune, era că se dovedise “o ordonanţă” supusă şi loială, în perioada detenţiei, pentru Ghe-orghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniştilor români. La 30 august 1944, căţărat pe remorca unui camion alături de alţi membri de partid, Ceauşescu aştepta cu braţele deschise intrarea armatei sovietice, prin Colentina, într-un Bucureşti deja curăţat de hitlerişti. Din acel moment începea şi ascensiunea lui, inclusiv în prim-planul tribunei oficiale, de unde liderii de partid şi de stat aveau să privească defilările ocazionate de fiecare 23 august, devenit, după 1947, Zi Naţională.

În 1956, apare în tribuna oficială

A durat totuşi 12 ani până când Ceauşescu avea să-şi găsească loc în primul rând al acelei loje oficiale, manifestările din 23 august 1956 prilejuind prima lui apariţie în tribuna plină cu şefii Partidului Muncitoresc Român, cum era numit atunci partidul- unic, ca membru al Biroului Politic al PMR. Apoi, n-a mai părăsit- o până în 1989. S-a apropiat, an după an, de centrul ei, unde era locul rezervat conducătorului partidului şi al statului, ocupându- l, din 1965, vreme de aproape un sfert de secol. Şi sărbătoarea în sine a cunoscut diverse definiri, în timp. Dacă până în 1953, anul morţii lui Stalin, ea reprezenta “eli-berarea ţării noastre de către glorioasa armată sovietică”, ulterior a marcat “ziua eliberării de sub jugul fascist”, pentru ca în anii 70 să ajungă “ziua insurecţiei antifasciste” sau “ziua eliberării patriei de sub dominaţia fascistă”. La sfârşitul anilor 80, 23 august primea o altă denumire, sărbătoarea celebrând “revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”. Iar tot din anii 80, demonstraţiile oamenilor muncii, însoţite de parade militare, s-au mutat de pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Aviatorilor către Stadionul “23 August”.

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Defilarea din 1989 a fost fără armată

Acolo se puteau desfăşura uriaşele concentrări umane, de zeci şi zeci de mii de oameni scoşi, de obicei, din producţie pentru săptămâni de repetiţii, ce alcătuiau adevărate tablouri vii, omagiind tot mai mult persoana lui Ceauşescu, decât ţara sau însuşi partidul. Astfel, de la prezenţa aproape timidă printre tablourile de lideri purtate de cei care defilau cu această o-cazie, aşa cum se întâmpla chiar şi în primii ani ai “domniei” lui, Ceauşescu ajunsese “să ares-teze” Ziua Naţională, întreaga manifestaţie ori spectacol festiv devenind nesfârşit prilej de omagiere a lui şi, treptat, şi a soţiei lui, Elena Ceauşescu. Chipul lui Ceauşescu înlocuise, încă din a doua jumătate a deceniului opt, stema ţării, ce apărea deasupra tribunei. La 23 august 1989, ca o premieră ce prevestea parcă un viitor tulbure pentru el, “cel mai iubit fiu al poporului” privea demonstraţia prilejuită de Ziua Naţională de la balconul amenajat în grabă al unei con- strucţii încă neterminate, de pe Splaiul Independenţei, care se dorea a fi viitorul sediu al Muzeului PCR. A fost şi pentru prima oară când nu a mai existat şi o paradă militară. După patru luni, Ceauşescu avea să iasă de pe scena vieţii, după cum ziua de 23 august avea să fie aruncată în uitare, fiind înlocuită ca Zi Naţională, din 1990, cu 1 Decembrie.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

 România a întors armele contra Germaniei

În ziua de 23 august 1944, România a întors armele împotriva aliatului de până atunci, Germania hitleristă, trecând în tabăra SUA, Marea Britanie şi URSS.

În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Regele Mihai i-a convocat la Palat pe Ion Antonescu, primul-ministru al guvernului, dar şi autoproclamatul “Conducător al statului”, şi pe câţiva dintre principalii colaboratori ai acestuia. În faţa refuzului mareşalului de a semna armistiţiul cu Naţiunile Unite, regele, susţinut de membrii Blocului Naţional Democrat, format din PNŢ, PNL, PSD şi PCR, a ordonat arestarea acestuia, numind un alt prim-ministru, în persoana generalului Constantin Sănătescu. Majoritatea istoricilor sunt de acord că actul de la 23 august a răsturnat raportul de forţe pe frontul românesc şi a scurtat durata celui de-al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni.

fotografii: Fototeca online a comunismului românesc

Urmărește-ne pe Google News