“Ceauşescu a fost el dictator, dar iubea sportul, în special fotbalul! Această pasiune a avut-o din tinereţe, de când venea la noi, la CCA (n.r. – fosta denumire a Stelei), la meciuri şi la banchete. Cele mai mari performanţe sportive au fost realizate pe timpul lui. Asta pentru că er
Îngăduia specula cu bilete la meciuri
“În ceea ce priveşte fotbalul, l-a ajutat cu «bani mincinoşi», ca să zic aşa. Concret, prim-secretarii de la judeţe erau sfătuiţi să închidă ochii, atunci când conducătorii de cluburi făceau decontul încasărilor de la bilete. De exemplu, la partida respectivă se vindeau 15.000-20.000 de bilete, dar decontul era doar de 5.000. Toată lumea ştia de această practică, dar închidea ochii, pentru că exista acea aprobare tacită de la centru”, rememora, în primăvara acestui an, regretatul Gheorghe Constantin, supranumit “Profesorul”.
O altă dovadă în favoarea faptului că Nicolae Ceauşescu iubea sportul a fost Daciada, celebra mişcare sportivă de masă din timpul regimului comunist. Aceasta a apărut la dorinţa expresă a fostului dictator şi era gândită ca o competiţie de amploare, care se desfăşura din doi în doi ani şi care avea finale pe întreaga ţară, la toate disciplinele sportive. În numele acestei competiţii s-au construit numeroase terenuri şi săli de sport.
Citeşte şi: Învaţă-i să sară şotronul!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!