„Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie, cei mai aproape de cetăţeni şi cei care cunosc bine comunităţile locale. (…) Am aflat că 90% dintre medicii de familie sunt vaccinați, ceea ce este un lucru îmbucurător și este demn de subliniat că acesta poate fi considerat cel mai elocvent exemplu de încredere în știință pe care cei care desfășoară această activitate îl dau față de cei cărora le acordă asistență medicală”, a declarat Nicolae Ciucă în debutul ședinței de guvern de joi, 30 decembrie.
În acest context, prim-ministrul a precizat că „pe acest pilon construim rolul cheie pe care îl vor avea medicii de familie în gestionarea pandemiei”.
Ciucă a menționat implicarea medicilor de familie „în extinderea capacităţii de testare a pacienţilor, aplicarea tratamentului şi monitorizarea persoanelor cu forme uşoare ale bolii, precum şi informarea cetăţenilor cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19”.
„La nivelul Guvernului, vom asigura resursele necesare pentru a susţine sistemul sanitar să facă faţă efectelor pandemiei, iar consultările cu specialiştii trebuie să rămână o constantă în gestionarea crizei sanitare”, a adăugat premierul.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit miercuri, într-o conferință de presă în care a prezentat măsurile care urmează să fie luate pentru gestionarea valului cinci al pandemiei, despre „extinderea capacității de testare la nivelul cabinetelor medicilor de familie”.
„Este vorba de o promisiune din programul de guvernare, accesul la testare este esențial. Persoanele pozitive vor avea acces la centre de evaluare în ambulatoriu, care vor fi la nivel județean. Pacienții cu forme medii care au factori de risc vor beneficia de evaluare biologică și imagistică în sistem ambulator”, spunea Alexandru Rafila.