Președintele Senatului este convins că inițiativa USR de a demite guvernul prin moțiune de cenzură este nepotrivită, întrucât susținătorii moțiunii nu mai au timpul necesar la dispoziție pentru realizarea acestui demers. Dar nici numărul de parlamentari necesar.

Răspunsul lui Nicolae Ciucă a survenit în momentul în care liderul liberalilor a fost întrebat, joi, dacă este dispus să semneze moţiunea de cenzură a USR.

„Am fost foarte impresionat de această solicitare absolut politicianistă pentru că, în momentul de faţă, oricine trebuie să se uite la două lucruri exacte: cifrele parlamentare prin care să putem să ducem la bun sfârşit un astfel de demers şi timpul rămas până la momentul în care intră în procedură, se finalizează şi alegerile parlamentare. Este absolut lipsit de sens”, a răspuns Nicolae Ciucă.

„Am văzut că un lider de la USR a ieşit şi a spus că nu l-ar deranja să intre la guvernare cu PSD. Mai înţelege cineva ceva?”, a adăugat preşedintele PNL.

Elena Lasconi a anunţat că moţiunea de cenzură este pregătită. Liderul USR a făcut apel către toate forţele politice democratice parlamentare să semneze această moţiune intitulată „Democraţia – în pericol. Economia – distrusă. Românii – sărăciţi. Guvernarea Ciolacu trebuie să se încheie! Nu tot ei!”.

„Noi, de la USR, am vorbit de fiecare dată despre pericolul pe care îl reprezintă acest partid PSD, care vrea să calce în picioare democrația. PSD a distrus economia, acum își dorește și democrația. Cum? Pun din pix la conducerea unor instituții oameni care datorează totul, funcția, banii, carieră acestui partid și apoi în momentele importante fac jocul PSD-ului. (…..) Și un mesaj special pentru foștii noștri parteneri de la PNL: Aveți câteva ore pentru a le arăta românilor de partea cui sunteți – a lor sau a lui Ciolacu. Știu că este greu să te îndepărtezi de pungile cu bani de la guvern, mai ales că toți primarii din țară așteaptă ceva că să vă sprijine în această campanie electorală, dar să nu uităm că PNL a făcut multe lucruri bune în istoria României în urmă 100 de ani. Nu puteți să mai mergeți braț la braț cu PSD și să spuneți că sunteți urmașii Brătienilor”, fusese apelul făcut de Elena Lasconi.

Urmărește-ne pe Google News