„Este o activitate care este planificată, este pe agenda guvernamentală. Suntem parte la programul care va fi la nivelul Preşedintelui României şi aşa mai departe”, a declarat Nicolae Ciucă, după şedinţa BPN al PNL, întrebat dacă a fost informat de vizita lui Charles în ţara noastră.

Întrebat câte zile va sta regele Charles în România, premierul a răspuns că nu cunoaşte acest amănunt.

Informații privind vizita regelui Charles al III-lea în România au apărut luni, 15 mai. Surse oficiale au declarat pentru Libertatea că regele va veni în România pe 2 iunie, însă nu au putut oferi detalii referitoare la programul acestuia în țara noastră.

Regele Charles are în România mai multe proprietăți, dintre care cea mai cunoscută este cea de la Viscri. O alta, situată în Valea Zălanului, a fost vizitată de jurnaliștii New York Times chiar înainte de încoronare.

Urmărește-ne pe Google News