UPDATE ora 18.30: Nicolae Ciucă a depus lista de miniștri şi programul de guvernare în Parlament. „Am depus programul de guvernare al coaliţiei. El se bazează pe principiile de rezilienţă, stabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă. El are în centru cetăţeanul român şi în acest sens vor fi luate următoarele măsuri principale”, a spus Ciucă.

„Menirea noastră este să facem în aşa fel încât, după joi seara, când Parlamentul va fi validat acest Guvern, să trecem serios la treabă, pentru că asta aşteaptă cetăţenii de la noi”, a adăugat premierul desemnat.

Joi, 25 noiembrie, de la ora 10.00, este programat votul de învestire în Parlament.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea


Premierul desemnat Nicolae Ciucă depune azi, după ora 18:00, lista miniștrilor și programul de guvernare. Această procedură trebuia să aibă loc după ora 15:00, însă PSD a avut o ședință la ora 16:30 în care s-a stabilit ca Sorin Grindeanu să fie numit în funcția de vicepremier și Florin Spătaru – ministru propus al Economiei, iar programul s-a decalat.

După depunerea listei Guvernului şi a programului de guvernare în Parlament, se va stabili calendarul audierii miniştrilor şi votul din plenul reunit, care va fi joi. 

În urma ședinței de azi PSD a decis în ședința Consiliului Politic Național să îl propună pe Florin Spătaru, în prezent director Resurse Umane în cadrul Şantierului Naval Mangalia, pentru funcția de ministru al Economiei, în locul lui Marius Humelnicu. Totodată, Sorin Grindeanu a fost votat în unanimitate vicepremier, în aceeași ședință a PSD. Acesta este ministrul Transporturilor în Guvernul Ciucă.

Miniştrii propuşi de PSD: 

  • Ministerul Finanţelor – Adrian Câciu
  • Ministerul Apărării – Vasile Dîncu
  • Ministerul Economiei – Florin Spătaru
  • Ministerul Tineretului şi Familiei – Gabriela Firea
  • Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
  • Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu
  • Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
  • Ministerul Muncii – Marius Budăi
  • Ministerul Culturii – Lucian Romaşcanu

Miniştrii propuşi de PNL: 

  • Ministerul Justiţiei – Cătălin Predoiu
  • Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu
  • Ministerul Energiei- Virgil Popescu
  • Ministerul de Interne- Lucian Bode
  • Ministerul de Externe- Bogdan Aurescu
  • Ministerul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu
  • Ministerul Digitalizării – Florin Roman
  • Ministerul IMM-urilor şi Turismului – Constantin Cadariu

Miniștrii propuși de UDMR:

  • Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
  • Ministerul Mediului – Tancszos Barna
  • Ministerul Sportului – Eduard Novak

 
 

Urmărește-ne pe Google News