„Asta înseamnă că undeva deranjează şi faptul că au început deja aceste ironii, care sunt nesemnificative, sunt chestii mici, pentru mine, nu este prima dată, nu este nici ultima dată, ca atare, orice astfel de abordare este una din care trebuie să înţelegem că a început campania şi competiţia electorală, motiv pentru care mergem înainte”, a spus Nicolae Ciucă la Parlament.
Președintele PNL a adăugat că în perioada imediat următoare va merge să se întâlnească cu electoratul, cu primarii, cu aleşii locali, cu conducerile filialelor şi formalizarea deciziei de a candida la președinție va avea loc la Consiliul Naţional al PNL, a cărui dată încă nu a fost stabilită.
Afirmațiile lui Ciucă au venit după ce premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat cu o zi în urmă, ironic, că nu are o problemă ca preşedintele Klaus Iohannis să fie premier după alegeri, singura problemă fiind că „trebuie să câştige alegerile”. Cu referire la un eventual tandem Nicolae Ciucă – Klaus Iohannis, Ciolacu a răspuns: „Da, da, închipuirea performanţei”. De asemenea, Ciolacu a ironizat anunţul lui Ciucă privind candidatura acestuia la alegerile prezidenţiale.
Nicolae Ciucă a declarat marți, 16 iulie, că şi-a asumat în faţa colegilor din partid că va candida la președinție din partea PNL încă din noiembrie 2023, când la Sinaia a avut loc o ședință a conducerii Partidului Național Liberal.
Liderii PSD și PNL au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.
danutz61 • 21.07.2024, 23:37
Umflatul se crede si mare destept, cand nu a facut nimic la viata lui.
ALEXYS • 20.07.2024, 15:09
- Sa stiti dragi cititori , ca urmeaza lupta cu arcul si sagetile......!!!