Premierul Nicolae Ciucă a precizat că lucrul cel mai important, în acest moment, este ca România să continue să menţină „empatia şi spiritul de solidaritate” cu Ucraina, după ce a fost întrebat, la Craiova, dacă există un răspuns pe care ţara noastră să îl ofere Rusiei, care a criticat România că a ajutat Ucraina cu armament.

„În ceea ce priveşte criticile altora, eu vreau să vă spun atât: noi avem o datorie cât se poate de asumată de la cetăţeanul român, şi aţi văzut cât de frumos şi cât de bine au reacţionat cetăţenii României atunci când a început conflictul în Ucraina”, a spus Ciucă.

„În acest moment, pentru noi toţi, cel mai important lucru este să continuăm să ne menţinem această empatie şi spiritul de solidaritate şi sunt convins că tot cea ce vom face de aici înainte, prin măsurile pe care le luăm, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi, economia să fie protejată şi să avem toate măsurile luate astfel încât să ne asigurăm partea de securitate şi siguranţă a cetăţeanului, este ceea ce cred că poate să conteze mai mult decât o voce sau alta care ne critică astăzi”, a adăugat premierul Ciucă.

Joi, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a cerut României să recunoască public că trimite arme Kievului.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

„Bucureştiul evită publicitatea în astfel de chestiuni, preferând să vorbească opiniei publice româneşti şi internaţionale exclusiv despre un sprijin «umanitar» pentru Ucraina”, a declarat Maria Zaharova miercuri, într-o conferinţă de presă ținută la Moscova, adăugând că o agenţie română de presă, pe care nu a numit-o, a dezvăluit de fapt despre ce fel de sprijin este vorba.

Potrivit Mariei Zaharova, o „agenţie de presă română a relatat despre o discuţie telefonică recentă dintre ministrul român al apărării, Vasile Dâncu, şi omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, care a mulţumit Bucureştiului pentru cea de-a cincea tranşă, recent aprobată, de asistenţă militară românească pentru forţele armate ale Ucrainei, inclusiv arme de calibru mic, muniţie, piese de schimb pentru produse militare”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Jumbo   •   05.09.2022, 12:58

Deci ucrainian ul mulțumește lui ciuca pt armele trimise, noi vedem la TV Himars urile din Focșani pregătite pt ucrainieni, proiectilele de obuziere, iar Ciuc al nostru zice ca nu i adevarat😀😀😀. Ăștia va conduc, ii meritati

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI