Românii trebuie să fie îngrijorați de o posibilă extindere a conflictului din Ucraina, iar pentru pregătirea populației este necesară schimbarea legislației, spunea joi noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă. „Consider că Federația Rusă nu se va opri aici”, spunea generalul despre conflictul din Ucraina.
Întrebat vineri despre declarațiile șefului armatei, liderul PNL a afirmat că România are legislația pentru a pregăti populația de un conflict, iar el consideră că solicitarea lui Gheorghiță Vlad este una de a îmbunătăți această legislație.
„Există o lege pentru pregătirea teritoriului în astfel de situații. Ceea ce cred că a vrut să transmită domnul general este legat de actualizarea legii, astfel încât să putem să venim cu măsuri concrete, pentru că evoluția de la anul în care a fost aprobată legea până acum este una semnificativă și este nevoie să avem măsuri legale, concrete, pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea teritoriului și a populației pentru apărarea țării”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Cât privește riscul escaladării situației în regiune, președintele PNL a subliniat că „România nu a beneficiat niciodată de garanții de securitate mai puternice decât astăzi”.
„În ceea ce privește riscurile, suntem totuși o țară la granița unui conflict, nu putem să stăm nepăsători. În acest context, trebuie să luăm toate măsurile, iar în acest moment vă asigur că au fost luate toate măsurile la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a țării, la nivelul instituțiilor, pentru a putea ca împreună cu aliații noștri să facem față oricărei provocări”, a completat Nicolae Ciucă.
România nu are legislația necesară pentru a pregăti populația în caz de necesitate, mai ales că a renunțat la serviciul militar obligatoriu din 2007, spunea cu o zi înainte șeful armatei. În acest sens, generalul a subliniat că MApN a depus în Parlament un proiect care modifică legea privind pregătirea populației pentru apărare, dar nu se așteaptă ca acesta să fie adoptat în acest an în contextul alegerilor.
Printre măsurile dorite de general se numără introducerea serviciu militar în termen, dar doar în regim voluntar. „Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului”, a precizat Gheorghiță Vlad.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
StanVasile20 • 03.02.2024, 21:30
Chiar azi ma gândeam daca voi vota anul acesta... dupa cate mizerii au facut ăștia in ultimii ani acum vor sa ne mai trimită si la razboi? Sunt dusi complet
..ZORRO.. • 03.02.2024, 19:45
... *** astea au impresia ca ne vor prosti sa ii aperam pe ei si averile lor... se inseala... in caz ca vor mobiliza fortat, le va fi mai frica de proprii soldati decat de inamici... nu ne vom sacrifica pentru ei... ei si ofiterii vor fi primele victime...
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
pikpik • 03.02.2024, 12:20
Voi din fruntea tårii, specialii, så vå pregåtiti. Ati intrebat poporul dacå doreste asa ceva sau toti fugiti precum åia din Ucr. si in RO råman doar fraierii? Dacå insistati, dati arme poporului si vor lupta ei impotriva cui trebuie..