„Când discutăm despre orice fel de ameninţare la adresa securităţii noastre, cel mai important lucru pe care îl putem face este să tratăm situaţia cu calm”, scrie Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Nu ne bombardează nimeni. Singurele obiecte care pot ajunge pe pământul nostru sunt doar resturi de echipamente, care au fost deja distruse. Experţii noştri militari monitorizează situaţia şi fac totul pentru a păstra siguranţa românilor.

Nicolae Ciucă:

Nicolae Ciucă precizează că România nu poate doborî rachete sau drone din spaţiul aerian ucrainean, indiferent cât de aproape de ţara noastră ar zbura ele.

„Aşa ceva este ilegal. Dacă ne uităm în spaţiu nostru aerian, vedem că nu avem în ce să tragem. Pentru a schimba această stare de fapt, România ar trebui să negocieze cu conducerea NATO şi cu Ucraina condiţii de utilizare a sistemelor noastre de apărare aeriană în spaţiul aerian ucrainean. Punerea în practică a unui asemenea plan ar implica foarte multe demersuri”, a explicat Ciucă.

De asemenea, liderul liberal susţine că România este în siguranţă. „Suntem în continuă comunicare şi coordonare cu aliaţii, mai ales cu ţările din Flancul Estic al NATO. Armata noastră monitorizează toate ameninţările posibile. În timp ce alţii îşi folosesc energia şi timpul pentru a inventa şi a arunca acuzaţii false pe reţelele de socializare, militarii noştri lucrează în mod profesionist şi fără să facă agitaţie pe internet. Să le fim recunoscători”, mai transmite Nicolae Ciucă.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

NATO a anunţat joi că nu are niciun indiciu că resturile de drone de provenienţă rusească găsite în România sunt dovada unui atac intenţionat asupra teritoriului NATO, dar a atenţionat cu privire la acţiuni „iresponsabile şi potenţial periculoase”.

Generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului-Major al Apărării, a declarat, joi, la Constanța că România are „un sistem de supraveghere foarte bun”. Fragmentele dintr-o dronă rusească, descoperite în urma căutărilor începute miercuri, 24 iulie, într-o zonă din apropierea localității tulcene Plauru, au lăsat în urmă copaci carbonizați și un crater, potrivit imaginilor publicate de mai mulți jurnaliști români.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

neagoe   •   26.07.2024, 22:01

,, Catindatul Ciucă cu 30 și… ani în slujba țării încă mai crede în basmele lui Ispirescu, el ne vorbește despre partenerii noștri și Armata României. Care parteneri, care armată, care Românie? Îmi face impresia că domnul premier a condus România legat la ochi și habar nu are unde a dus-o. El, ca și renumita Veorica, ca și covrigarul Ciolacu adoarme cu articolul 5 sub perină. Dacă însă avem în vedere ultima declarație a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ar cam trebui să transpirăm, dar nu pentru că ar vrea rușii să ne atace ci pentru că NOI facem tot posibilul să fim atacați. Peskov spune: „Desigur, prezenţa concentrată a navelor NATO – acordăm atenţie Bulgariei şi României, statele de coastă care sunt membre ale alianţei (NATO) – desigur că aceasta reprezintă o ameninţare suplimentară pentru Federaţia Rusă, mai ales în situaţia actuală”, dar nici asta nu e amenințare, este doar o atenționare. ,,

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI