„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a efectuat, în perioada 20-21 iunie, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite”, a transmis Guvernul României. Șeful Executivului s-a văzut la Abu Dhabi cu Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe, și cu Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreședintele și premier.
Principalele teme de discuție s-au concentrat pe energie, infrastructură portuară, agricultură și IT.
„Dialogul a stabilit reperele concrete pentru soluții privind diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol și gaze, în contextul situației tensionate din regiunea Mării Negre și a embargoului european față de livrările rusești de petrol și produse petroliere”, se arată în comunicatul Executivului.
Din delegația oficială care l-a însoțit pe premierul Ciucă au făcut parte ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul energiei, Virgil Popescu și ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Embargo progresiv asupra importului de petrol rusesc în UE
Discuțiile avute de premier în Emiratele Arabe Unite vin în contextul în care, în luna iunie, Consiliul European a adoptat al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei.
Printre altele, se interzice achiziționarea, importul sau transferul de țiței și de anumite produse petroliere din Rusia către UE. Restricțiile se vor aplica treptat, astfel: în termen de șase luni pentru țiței și în termen de opt luni pentru alte produse obținute din prelucrarea țițeiului.
Întrucât majoritatea petrolului rusesc este livrat în UE pe cale maritimă, aceste restricții vor acoperi aproape 90% din importurile de petrol din Rusia în Europa până la sfârșitul anului, a informat Consiliul European, care consideră că „acest lucru va reduce în mod semnificativ profiturile comerciale ale Rusiei”.
Ministrul energiei, Virgil Popescu, a susținut, în urmă cu câteva săptămâni, că interzicerea importului de petrol din Rusia nu va afecta țara noastră. El a spus că România produce 30% din țițeiul pe care îl consumă, iar importul de 70% este format din 30% țiței rusesc și 40% țiței kazah.
Rusia este în continuare cel mai mare furnizor de petrol al Europei, cu aproximativ 25% din necesar. Totodată, aproximativ 40% din importurile de gaze naturale din Europa provin din Rusia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro