Regăsiți mai jos clipul video cu interviul integral cu Nicolae Ciucă, dar și lista completă a celor 55 de întrebări și răspunsurile candidatului la președinția României.
1. Ce este un lider?
Un lider este acel om care inspiră. Este acel om care își asumă o responsabilitate fără să îi placă puterea. Un lider este acela care plantează pomi, asumându-și că nu va sta niciodată la umbra lor.
2. Spuneți-ne trei lucruri care nu se știu despre dumneavoastră.
În principiu, am scris totul în carte. Îmi place să grădinăresc, îmi place să gătesc pentru familie și îmi place să mă joc cu nepoatele mele ca un copil.
3. Aveți timp să fiți bunic? Ce faceți în acest rol zi de zi?
Mi-aș fi dorit să am mai mult timp. Mi-aș fi dorit ca timpul pe care nu l-am petrecut cu băiatul meu atunci când era de vârsta nepoatelor mele să-l petrec astăzi cu nepoțelele. Nu s-a întâmplat, dar așa cum v-am spus mai devreme, atunci când mă văd cu ele, sunt Anastasia și Ștefania la 4 ani, respectiv la 1 an și 8 luni.
4. Ce fel de Românie vreți să lăsați nepoților dumneavoastră?
Îmi doresc să las o Românie așezată, o Românie din care să nu mai plece tinerii.
5. Cine este scriitorul dumneavoastră preferat și de ce?
Aici este un răspuns mai complex. Mi-au plăcut foarte mult Rebreanu, Marin Preda, profesional mi-a plăcut George Friedman, mi-a plăcut Robert Kaplan, iar de curând, la propunerea unui prieten l-am descoperit pe Eric-Emmanuel Schmitt.
6. Ce înseamnă curajul?
Curajul înseamnă să-ți fie frică, iar în final să faci lucrul de care îți este frică.
7. Ce vă doreați să deveniți când erați mic?
Militar.
8. Aveți vreun lucru drag păstrat din copilărie?
Amintirile.
9. Dacă ați deveni președintele României, ați ajuta militar Ucraina să se apere?
Da. Cine nu dorește ca Ucraina să câștige, înseamnă că nu dorește pace, înseamnă că dorește să lase Rusia în pace.
10. Ce scenariu privind terminarea războiului din Ucraina ar fi în interesul României și de ce, domnule președinte?
Mi-aș dori ca acest scenariu să se îndeplinească și anume: Ucraina să câștige, pentru că dacă Rusia câștigă, Rusia este adevăratul pericol pentru România, Rusia este adevăratul pericol pentru întreaga regiune a Mării Negre, Rusia este un pericol inclusiv pentru NATO.
11. De ce sunteți împotriva modificării Constituției? La începutul capitolului 8 al cărții dumneavoastră scrie clar acest lucru.
În momentul de față avem lucruri mai importante de făcut, au fost mai multe angajamente legate de modificarea Constituției, angajamente ale liderilor politici care nu s-au realizat. Ca atare, consider că este important să învățăm și să continuăm să respectăm Constituția înainte de a o schimba.
12. Ce făceați între 16 și 22 decembrie 1989?
Este o întrebare foarte bună. Am specificat și în carte, am mai răspuns la această întrebare. Cineva încearcă să ducă cumva într-o altă direcție ceea ce am desfășurat la vremea respectivă. Am fost comandant de pluton în Batalionul 121 Cercetare. Este o asumare care poate fi probată prin tot ceea ce înseamnă jurnalul acțiunilor de luptă de la vremea respectivă. Am participat la activitățile și la misiunile batalionului până în momentul în care Nicolae Ceaușescu a fugit, era vorba de asigurarea pazei unui cămin militar din Craiova, după care am fost retrași în cazarmă. După ce am fost retrași în cazarmă, am participat la paza Muzeului de Artă și a Băncii de Dezvoltare din apropierea Băncii Centrale din municipiul Craiova, în seara zilei, iar dimineața am fost retrași în cazarmă și toate acțiunile au fost în cazarmă. Degeaba încearcă în momentul de față să abată toată atenția către acest subiect. Pot să verifice și să vadă că nu vor identifica nimic.
13. Spuneți-ne trei priorități pe care le aveți în cazul în care veți fi ales președintele României.
În primul rând, numirea unui premier competent, onest, loial, pregătit profesional, care să fie în măsură să asigure o guvernare de dreapta. În al doilea rând, voi face în așa fel încât să asigurăm măsurile din programul prezidențial, din viziunea prezidențială în ce privește prosperitatea și siguranța românilor. Deci, mă voi asigura că românii trăiesc o viață sigură, pornind de la amenințările din interior, anihilând amenințările din interior. Și în al treilea rând, voi deschide administrația prezidențială către popor.
14. Spuneți-ne trei reușite importante ale dumneavoastră pentru români și pentru România.
În primul rând, am reușit să mă întorc din misiunile din teatrele de operații cu toți militarii acasă. În al doilea rând, am reușit să realizez ca prim-ministru cea mai mare absorbție de fonduri europene din istoria României. În al treilea rând, foarte important, am reușit ca prim-ministru să realizez, împreună cu colegii mei, creșterea economică bazată pentru prima dată pe investiții. Vorbim de creștere economică sănătoasă bazată pe investiții, nu pe consum.
15. Pe cine ați numi director la SRI și la SIE și ce ați reforma la serviciile secrete, domnule Ciucă?
Aș numi în primul rând o persoană competentă, o persoană care a dat și dă dovadă de patriotism, oricum nu aș numi pe niciunul dintre cei care visează sau se dau pe surse că vor să ocupe o astfel de funcție. Când vine vorba de reformă, nu este rolul președintelui să reformeze această instituție. Este un proces mult mai complex, iar chestiunea aceasta se desfășoară la nivelul instituțiilor. Este o contribuție și o activitate mult mai complexă pe care nu cred că o putem rezolva în public.
16. Veți cere sau nu abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, în condițiile în care sunt singurele venituri, în baza unei legi speciale, care încă nu au intrat în plată, deși sunt prevăzute de Codul Administrativ din 2019?
Nu este atributul președintelui să abroge legi. Voi discuta cu Guvernul, voi discuta cu Parlamentul și până la urmă este nevoie de consultare publică, poporul este cel care trebuie să se pronunțe pe un astfel de subiect.
17. Veți susține legalizarea parteneriatelor civile, așa cum ne cere decizia CEDO?
Deciziile CEDO trebuie respectate. Am spus-o și am să repet. Sunt un susținător al familiei tradiționale, nouă ne stă bine în identitatea noastră cu familia pe trei generații, dacă ne Dumnezeu chiar și pe patru, bunici, părinți, copii. Și, în același timp, cred că este nevoie să facem în așa fel încât să fie respectate drepturile tuturor românilor.
18. Ce ar fi de făcut pentru a avea o industrie de apărare performantă, domnule general?
Este nevoie să investim mai mult, este nevoie să avem un management foarte bine pregătit, să avem un management care are viziune și să avem o deschidere către cooperare și colaborare cu partenerii noștri pentru industria de apărare, pentru că este necesar să se realizeze un transfer de tehnologie și know-how.
19. Credeți că procentul din Produsul Intern Brut aloca apărării ar trebui să crească la 4%, cum este în Polonia, de pildă?
România poate să crească acest procent în funcție de Produsul Intern Brut. Trebuie să vedem care sunt și celelalte priorități ale României și aici mă refer în mod deosebit la Educație, la Sănătate, la tot ce înseamnă bunăstarea și prosperitatea cetățenilor.
20. Ce și cât înseamnă Klaus Iohannis pentru dumneavoastră? Cum de v-a susținut atât de tare?
Am mai primit această întrebare. Văd că în ultima perioadă se încearcă tot mai mult alipirea mea de imaginea președintelui Iohannis. Suntem două persoane diferite, personalități diferite, fiecare dintre noi avem părțile noastre bune și părțile noastre mai puțin bune. Eu trebuie să subliniez, din nou, că președintele Iohannis își încheie mandatul în mai puțin de două luni, motiv pentru care le spun tuturor, eu nu sunt președintele Iohannis, voi avea propriile mele decizii, voi avea propria mea analiză. Ca atare, îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru că, împreună, în timpul mandatului său, eu am îndeplinit funcția de șef al Apărării, de ministru al Apărării și de prim-ministru.
21. Când ați tras cu arma ultima dată?
O întrebare complicată. În urmă cu trei ani, cred, ultima dată am tras cu armă cu țeavă lungă la Forțele Speciale când au primit în dotare arme noi.
22. Ce taxe ați încuviința să se mărească pentru a repara deficitul bugetar?
Nicio taxă. Ne-am angajat să nu creștem taxele, ne-am angajat că menținem cota unică, ne-am angajat că menținem plafonul pentru microîntreprinderi, că nu creștem TVA-ul. Cel mai important este să ne angajăm să creștem investițiile pentru că sunt singura sursă de creștere economică.
23. Care ar fi primele lucruri pe care le-ați negocia cu Comisia Europeană?
În primul rând, aș negocia ca PNRR-ul să se prelungească dincolo de 2026 cu încă doi ani, pentru că avem nevoie de acest slot de timp să reușim să implementăm și să adaptăm la noile condiții ceea ce s-a stabilit în urmă cu 4-5 ani zile și sunt mai mulți lideri europeni care gândesc la fel ca mine. Doi: voi continua să negociez în așa fel încât pragul la micro-întreprinderi să rămână acolo unde este acum.
24. Ce nu ați putea ierta, domnule Ciucă?
Trădarea.
25. Când și cui ați spus ultima dată „te iubesc”?
Soției mele în această dimineață și nepoatelor de fiecare dată când le văd.
26. Ce ne diferențiază net de alte popoare?
Ne diferențiază credința în Dumnezeu, ne diferențiază bunătatea noastră ca oameni, suntem un popor de oameni buni și ne diferențiază optimismul.
27. Pentru ce ați renunța la funcția de președinte?
Vă răspund după al doilea mandat.
28. Ce ați schimba la România dacă puneți mâna pe bagheta magică?
Aș schimba… Mi-aș dori ca prin această baghetă magică să dau mai multă încredere românilor în ei înșiși și în același timp mi-aș dori să cresc mai mult spiritul de unitate.
29. Cum ați dori să-și amintească românii de dumneavoastră?
Este o întrebare la care vă răspund cu o întrebare. Știți ceva ceea ce eu nu știu? Așa cum sunt. Mi-ași dori să își amintească de mine așa cum sunt.
30. Ce va urma dacă nu veți câștiga alegerile?
Câștigăm alegerile.
31. Mareșalul Antonescu, ultimul șef de stat militar, a fost bun sau a fost rău?
Consider că rolul istoriei este acela să învățăm din ea și să nu-i repetăm greșelile.
32. Cine este eroul dumneavoastră personal?
Eroul meu personal? Poporul român.
33. Când ați tras ultima dată de fiare?
Uitați-vă la mine… puteți să răspundeți. Da… cred că am reușit să ajung la o activitate de pregătire fizică înainte de a fi prim-ministru.
34. Imaginați-vă că România ar fi o femeie. Descrieți-o.
România este o femeie frumoasă, autentică, loială, care are nevoie de un bărbat stat fidel.
35. Care credeți că sunt valorile României de astăzi?
Valorile României de astăzi sunt familia, credința în Dumnezeu, hărnicia, optimismul, disponibilitatea noastră la efort. Sunt absolut vizibile, nu le spun eu răspunzându-vă la aceste întrebări. Așa mi-a plăcut să înțeleg și așa voi înțelege totdeauna poporul român.
36. Ce gândiți despre frământările societății? Pensii speciale, sărăcie, șomaj, educație slabă.
Gândesc că este nevoie să refacem acest contract social și să repunem în ordinea firească setul de valori, astfel încât să redobândim încrederea românilor în sine și în lideri.
37. Câte și pentru ce amenzi ați primit până în prezent?
Am primit cinci amenzi. Trei pentru circulație, una pentru rovinietă, am uitat să-mi plătesc rovinieta și una în pandemie, când am uitat să-mi completez formularul la ieșirea din țară.
38. Cum se vede condiția românului prin ochii dumneavoastră?
Este nevoie să facem absolut tot ceea ce ține de noi, așa cum am asumat și prin programul prezidențial, să putem să creștem nivelul de prosperitate, să facem în așa fel încât să nu se mai resimtă aceste efect prin care, parte din români trăiesc în continuare la nivelul de sărăcie și dacă nu reușim lucrul acesta înseamnă că nu ne-am îndeplinit obiectivul de responsabilitate totală față de cetățeni, mai ales că ne ducem de fiecare dată în fața lor să le cerem votul și ei așteaptă de la noi cu speranță că, într-adevăr, facem ceea ce ne angajăm pentru oameni. Asta cred că este cel mai important în momentul de față, să avem respect față de cetățeni și să creștem acel nivel de trai despre care se vorbește de 35 de ani încoace.
39. FCSB este Steaua?
Universitatea Craiova, Știința – campioana unei mari iubiri.
40. Ce credeți despre faptul că fotbaliștii de la CSA Steaua sunt mult mai bine plătiți decât militarii?
Aș vrea să nu intrăm în această învrăjbire între categoriile profesionale. Este cert că este de datoria noastră să facem în așa fel încât fiecare să fie răsplătit după valoarea muncii sale.
41. Pentru ce vi se rupe sufletul, domnule președinte?
Este o întrebare foarte delicată. Mi se rupe sufletul când pleacă din țară tineri care cu adevărat au valoare și nu o folosesc pentru România. Mi se rupe sufletul când văd violența în familie manifestată față de copii, față de femei și mi se rupe sufletul când văd violență manifestată față de animale.
42. Care este cel mai mare vis încă neîmplinit al dumneavoastră?
Ca PSD să renunțe la ipocrizie. Ca Partidul Social Democrat să ducă la capăt angajamentele pe care și le asumă.
43. Ce este șmecheria?
Planul Hrebenciuc. Planul Hrebenciuc prin care PSD își dorește să ducă liderul AUR în turul doi.
44. Când ați plâns ultima dată?
Când a murit tatăl meu.
45. Caracterizați-vă cariera și viața în trei cuvinte.
În slujba țării.
46. Ce vă scoate din sărite?
Este destul de greu să se întâmple chestiunea asta, dar tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, aș putea spune acum, fără tăgadă, mă scoate din sărite șmecheria și golănia.
47. Ce vă inspiră cel mai tare în prezent?
În prezent, cel mai tare mă inspiră optimismul poporului român.
48. Cine credeți că a fost cel mai mare ostaș din istorie?
Ștefan cel Mare.
49. De ce are nevoie omul?
Omul are nevoie de libertate și credință.
50. Care este ultima carte citită de dumneavoastră?
Da, ultima carte pe care am încheiat-o este cartea Sabinei Fati: „Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi”, iar acum citesc, încă nu am terminat, „Războaiele lui Putin”, scrisă de Marc Galeotti.
51. Mureați dacă nu intrați în politică?
Mi-ar plăcea să vorbim despre viață, despre speranță. Că până la urmă am intrat în politică sperând că pot să fac în continuare serviciul pe care l-am făcut 35 de ani ca militar, adică să fiu în slujba românilor.
52. Ne puteți recita din versurile preferate?
Este un fragment din Scrisoarea I: „Iar colo’ bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate / Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate / Și de frig la gât încheie tremurând halatul vechi, / Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi”. Mai continui?
53. De ce sunteți cel mai mândru în viață, domnule Ciucă?
De familie.
54. De ce vă este frică cel mai tare?
De Dumnezeu.
55. Numiți trei români pe care îi admirați.
Trei români pe care îi admir… Mihai Eminescu, Regele Ferdinand, pentru că sub conducerea lui s-a realizat Marea Unire, și eroul nostru, Ecaterina Teodoroiu.
În cadrul proiectului 55 de întrebări – powered by Libertatea, au mai participat deja Mircea Geoană, Elena Lasconi și George Simion.