„În ședința de Guvern de astăzi avem mai multe decizii de analizat și de asumat. Una dintre ele este legată de promovarea Legilor educației. Vom avea în parcursul guvernamental pentru perioada imediată demararea procesului de avizare la nivelul tuturor ministerelor cu responsabilitate în acest domeniu. Sper ca procesul să fie parcurs în următoarele două săptămâni, astfel încât nu mai târziu de ședința din 23 martie să aprobăm la nivelul Guvernului pachetul de legi și să le trimitem Parlamentului spre dezbatere și aprobare”, a spus Ciucă în debutul ședinței de Guvern.
Ministrul educației, Ligia Deca, a spus și ea că în analiza Guvernului „intră astăzi două proiecte de legi care vor schimba fundamental în bine sistemul de învățământ din România”.
„Pachetul legislativ intră într-o nouă dinamică, cea a dezbaterii și avizării în cadrul Guvernului, interministeriale. Legile sunt publice din 27 februarie”, a mai spus Deca, aceasta precizând că peste 1.500 de persoane fizice și juridice au trimis amendamente și că „toate au fost parcurse cu atenție și integrate în măsura în care acest lucru a fost posibil”.
Noile legi ale educaţiei, Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior, au fost făcute publice săptămâna trecută, după mai bine de jumătate de an, timp în care au generat un val de critici, atât din partea sindicatelor și asociaţiilor de părinţi, cât și din mediul politic, criticile vizând în special lipsa de transparenţă și de consultări.