„Aş face o recomandare în calitate de cetăţean. La rândul meu, sunt şi fiu, şi părinte, şi bunic şi fiecare dintre noi trăim emoţia aceasta, a sărbătorilor de iarnă, poate este perioada cea mai încărcată emoţional, când ne dorim să călătorim, să ne vedem părinţii, să ne vedem copiii, să ne vedem nepoţii, să ne vedem rudele, în general; ţinând cont de situaţia în care ne găsim, aş recomanda să facem în aşa fel încât să limităm deplasările, să limităm expunerea la riscul răspândirii acestui virus şi, cu certitudine, vor fi zile şi ani de aici înainte în care să putem să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă spiritul acestor sărbători. Asta este modul în care eu, ca cetăţean, voi proceda în această perioadă”, a afirmat, la sediul PNL, Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă autorităţile sunt pregătite şi pentru creşterea numărului de cazuri de COVID-19 de sărbători, acesta a spus: „Suntem pregătiţi şi pentru această ipoteză, pentru acest scenariu”.

„Am discutat şi în şedinţa de guvern de vineri. În momentul acesta, la sediul Ministerului Afacerilor Interne se discută cu managerii de spital din municipiul Bucureşti, şefii unităţilor de primiri urgenţe şi ATI, astfel încât să identificăm toate posibilităţile, toate măsurile pe care noi le putem lua astfel încât să nu avem surprize de acest gen”, a completat Ciucă.

Sărbătorile nu vin cu restricții noi

Premierul interimar a precizat că autorităţile nu au în vedere impunerea unor noi măsuri de protecţie sanitară în această perioadă.

„Nu în această lună, nu în această perioadă, nu în perioada sărbătorilor de iarnă. Acum, din datele pe care le avem, nu vedem o creştere spectaculoasă, ca să impunem aceste… ca să impună o astfel de decizie. (…) Putem să constatăm o scădere în fiecare zi a numărului de persoane pozitive, ceea ce ne determină ca în perioada imediat următoare să nu luăm măsuri, ceea ce s-a şi concretizat în Hotărârea de guvern adoptată vineri, astfel încât să rămânem în paleta de măsuri stabilită prin hotărârea anterioară”, a spus Ciucă.

Foto: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News