Liderii coaliției au păreri împărțite după ce ministrul PNL de Finanțe a propus bonusuri pentru românii care reclamă alți cetățeni că fac evaziune fiscală.
„Nu sunt de acord în momentul de față, pentru că nu venim cu măsuri după părerea unuia sau altuia. Este o problemă care ține de impact și consecințe la nivel de societate. Ca atare, trebuie analizată o astfel de decizie. La cum sună acum, da (n.red. se va opune)”, a spus miercuri, 22 noiembrie, președintele PNL, Nicolae Ciucă, aflat la Foreign Investors Summit 2023, la Hotelul Marmorosch din București.
„Urmează să discutăm în interiorul Guvernului această propunere. Nu e prima oară şi nu o să fie nici ultima oară. Am o mare rugăminte. Eu sunt mai în vârstă decât dumneavoastră şi am trăit sub comunism. Chiar dacă avem alte păreri decât ale noastre proprii, nu trebuie să transformăm pe cei cu păreri în duşmani ai poporului. Fiecare ministru, asta e treaba lui, să aibă păreri, câteodată sunt bune, câteodată sunt rele. S-ar putea să se impună o astfel de măsură, dar decizia politică este la coaliţie, este la preşedintele Nicolae Ciucă cu colegii dânsului şi la mine împreună cu colegii mei”, a spus și premierul Marcel Ciolacu, aflat la sediul Consiliului Judeţean Buzău.
Liderul PSD a adăugat că vrea să păstreze parteneriatul cu președintele PNL atunci când se iau decizii, motiv pentru care nu vrea să îl jignească anunțând decizia înainte să se consulte.
„Sunt ferm convins că după ce vom lua o decizie în coaliţie o să vă anunţăm. De ce vreţi să-l jignesc pe domnul preşedinte Nicolae Ciucă, ca eu să iau o decizie astăzi, împreună cu dumneavoastră, fără să discut cu dânsul? Acela nu mai e un parteneriat, aceea e o… Ce aţi mai avut parte până acum în 30 de ani. Eu îmi doresc un parteneriat cu preşedintele Nicolae Ciucă“, a mai declarat Ciolacu.
Precizările celor doi lideri de coaliție au venit după ce ministrul PNL de Finanțe, Marcel Boloș, a declarat luni, 20 noiembrie, la Antena 1, că Guvernul ia în calcul posibilitatea ca românii care reclamă faptele de evaziune fiscală comise de alții să primească un procent din valoarea fraudei, fără să spună despre ce procent este vorba.
Combaterea evaziunii fiscale este una dintre prioritățile Guvernului condus de Marcel Ciolacu, în contextul în care statul român are nevoie de bani care să acopere creșterea cheltuielilor cauzate de noua Lege a pensiilor și de viitoarea lege a salarizării, dar și pentru diminuarea deficitului bugetar.
România are în acest moment cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, este vorba despre peste 10% din PIB, adică 160 de miliarde de lei.
MoSi202 • 24.11.2023, 18:06
Chiar se va ajunge oare la așa ceva? Să ne urmărim/denunțăm unii pe alții !?
Narcisu • 24.11.2023, 15:41
Și uite așa ne furam căciulă una altuia, practic îmi provocați greață...