„Pensiile militare, indiferent de domeniul unde îşi desfăşoară activitatea, sunt pensii militare de stat, sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale”, a spus Nicolae Ciucă într-o conferinţă de presă după vizita la Institutul de Cercetare-Dezvoltare din Râmnicu Vâlcea.
Întrebat despre impozitarea pensiilor speciale, șeful Executivului, el însuși beneficiar de pensie militară în calitate de general de armată, a transmis că nu poate fi luată această decizie acum.
„În momentul de faţă, aţi văzut care a fost conţinutul ordonanţei de urgenţă. Impozitarea, aşa cum arată lucrurile acum, este un aspect care trebuie foarte bine corelat cu digitalizarea sistemului din Ministerul de Finanţe, astfel încât să putem să avem un sistem care să ne dea cu adevărat imaginea a tot ceea ce înseamnă partea de venituri şi în felul acesta să se stabilească nivelul de impozitare. Aşa cum arată lucrurile acum, nu putem să luăm această decizie”, a adăugat Ciucă, potrivit Agerpres.
Potrivit informațiilor Libertatea, Comisia Europeană a trimis trei scrisori oficiale către Guvernul României în acest an pe tema pensiilor speciale, prima fiind în ianuarie, iar ultima acum trei săptămâni. Instituția condusă de Ursula von der Leyen a cerut ca pensiile militare ale polițiștilor și militarilor să fie incluse în pensiile speciale, vizate de reforma legii pensiilor bazate pe contributivitate, prin urmare să fie şi ele taxate, astfel încât presiunea pe bugetul României să scadă.
Ce riscă România dacă nu respectă decizia Comisiei Europene
Guvernul lucrează acum la o nouă lege a pensiilor, aceasta fiind o parte a reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și o condiție pentru virarea banilor europeni, iar tăierea pensiilor speciale este un jalon important din PNRR.
Ministerul Apărării și Ministerul de Interne se opun impozitării pensiilor speciale, acesta fiind și motivul pentru care reforma pensiilor din PNRR este acum blocată.
Dacă solicitarea Comisiei Europene nu va fi pusă în aplicare de Guvernul condus de Nicolae Ciucă și astfel nu se va îndeplini condiția impusă prin jalonul din PNRR, atunci următoarea tranșă de bani europeni nu va mai fi virată României.
Totuși, există și posibilitatea ca România să renegocieze PNRR la Bruxelles, susțin surse guvernamentale pentru Libertatea.
beneficiază acum de pensii speciale, majoritatea fiind procurori și judecători, potrivit celor mai recente date comunicate de Casa Națională de Pensii. Cea mai mare pensie lunară este de peste 20.000 de lei.
Pe 13 iulie, ministrul PNL al investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, a anunțat că termenul-limită pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile speciale este luna decembrie 2022 și a subliniat că în toamnă se va relua renegocierea PNRR cu reprezentanţii Comisiei Europene.
Pe 18 iulie, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că pensiile speciale vor fi taxate mai mult, pentru că nu pot fi mai mari decât veniturile obținute în cursul activității, dar a precizat că pensiile militare nu se încadrează la categoria pensii speciale.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!