„Jurământul este sacru. Ca militar, ştiu foarte bine că încălcarea acestuia poate costa vieţi şi poate reduce încrederea în profesiile care salvează vieţi. Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate – de a proteja şi de a servi – ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru”, a transmis Nicolae Ciucă.
Liderul PNL afirmă că „cei responsabili de funcţionarea şi îmbunătăţirea sistemului sanitar pentru a preveni astfel de încălcări – de exemplu, ministrul Sănătăţii – trebuie să acţioneze fără ezitare şi autorităţile trebuie să acorde sprijinul necesar familiilor celor care au avut de suferit într-un caz atât de cumplit”.
„Oamenii trebuie să primească asigurări că aceia care depun un jurământ în slujba oamenilor iau acest lucru foarte în serios. Fără încredere, ei nu vor veni către noi atunci când vor avea nevoie, iar întreaga societate va avea de suferit”, a conchis Nicolae Ciucă
Trei cadre medicale au fost reţinute, miercuri, în dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon. Doi medici sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare, iar o asistentă de mărturie mincinoasă.
Procurorul Alexandru Anghel, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a declarat, miercuri, că ancheta care vizează morţile suspecte ale pacienţilor din secţia de terapie intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală este una foarte dificilă.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor