„Vă garantez că suntem în permanentă legătură cu ministrul agriculturii şi ministrul economiei, cu mediul de afaceri, cu retailerii, cu producătorii şi avem garanţii – o spun şi cifrele prin care s-au notificat producţiile de anul trecut – că în acest moment, România nu are de ce să-şi facă probleme în ceea ce priveşte produsele necesare vieţii de zi cu zi”, a precizat premierul Ciucă, la Isaccea, fiind întrebat dacă România riscă să nu aibă unele produse alimentare.
De asemenea, premierul a vorbit şi despre scumpirile din ultimele zile. „Am asistat la un episod când costul carburantului a depăşit orice limită. Din păcate, am fost nevoiţi să luăm măsuri în acest sens şi să ne folosim de instituţiile statului care pot să intervină şi să regleze orice tentativă de acest fel”, a spus Nicolae Ciucă.
„Pe masa de lucru a Guvernului este în proces de finalizare OUG pentru plafonarea preţului la energie şi la gaze pe un an. Vrem să asigurăm un preţ pentru IMM şi pentru sectorul alimentar, astfel încât preţurile să poată fi oarecum la un nivel redus şi din această perspectivă”, a mai spus premierul.