„Am discutat cu doamna Elena Lasconi, am lăsat în continuare cale deschisă dialogului. Până în momentul de față nu am primit niciun semnal, nici nu cred că se mai poate întâmpla ceva, pentru că am văzut deja afișele de candidat la alegerile prezidențiale. Ca atare, dacă nu reușim să punem laolaltă efortul comun pentru un proiect comun…”, a spus Nicolae Ciucă.

El a adăugat că în politică se poate întâmpla aproape orice, dar s-a arătat deranjat de afirmațiile președintei USR, care în luna iulie a recomandat PNL „să își facă puţină curăţenie şi igienizare”.

„Nu am reușit să finalizăm scenariile, am discutat, după aceea au fost acele recomandări și public nu se cade așa ceva. Când vine vorba de igienizare, nu cred că între partide se poate realiza igienizarea. Cei care realizează igienizarea sunt cetățenii, atunci când merg la vot”, a conchis Ciucă.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderii PSD și PNL, au decis pe 4 iulie calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi pe 1 decembrie.

Până în acest moment, cei care au anunțat că vor candida la președinția României sunt Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și George Simion. Mircea Geoană, care și-a anunțat plecarea de la NATO, este așteptat să facă anunțul privind candidatura la prezidențiale în perioada următoare.

Urmărește-ne pe Google News