Nicolae Ciucă a precizat că „în acest moment, pe teritoriul ţării s-a deschis şi funcţionează un hub de sprijin umanitar la Suceava, iar implicaţiile statului român sunt cele desfăşurate prin instituţiile care au în responsabilitate această activitate”.
„Există această coordonare şi implicare la nivelul UE, care, în funcţie de durata şi dimensiunea fluxului de echipamente şi de materiale, avem deja prevăzut ca subsidiar (…) să mai înfiinţăm două pe rutele principale de transport, respectiv Sighet şi unul aici în zona localităţii Isaccea”, a declarat Nicolae Ciucă, la finalul vizitei efectuate la Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea din judeţul Tulcea.
El a fost întrebat de un jurnalist străin dacă există sprijin de la Uniunea Europeană prin România pentru refugiaţii ucraineni.
„Am avut întâlniri şi discuţii la nivelul preşedintelui Comisiei Europene, doamna von der Leyen, am avut întâlniri la nivelul comisarului pentru Afaceri interne, am avut întâlniri cu mai mulţi oficiali de la nivelul Uniunii Europene şi există deja mecanisme care erau dinainte stabilite, vă dau un exemplu, Mecanismul RESCUE. De asemenea, există disponibilitate, astfel încât toate cheltuielile care sunt realizate de ţările de la graniţa cu Ucraina şi, în acest moment, asigură un efort, atât material, cât şi bugetar, să poată să primească decontările pentru toate cheltuielile efectuate”, a precizat Nicolae Ciucă.