„Avem nevoie de foarte multă coordonare. Am putut să vedem lalolaltă atât asociații civice care s-au mobilizat și alături de celelalte instituții ale statului desfășoară activități pentru care cu adevărat merită să le mulțumim”, a spus Nicolae Ciucă, aflat alături de ministrul de Interne, Lucian Bode, și de alți demnitari.
Premierul a precizat că, deși de-a lungul carierei de militar a văzut „nenumărate locuri” unde oamenii sufereau, a rămas impresionat de imaginile cu refugiații ucraineni veniți în România după ce președintele rus Vladimir Putin a decis atacarea Ucrainei, inclusiv a capitalei Kiev.
Nu m-aș fi așteptat să trăiesc să mai văd astfel de situații. De-a lungul carierei profesionale am văzut nenumărate locuri unde era foarte multă suferință, iar acum am văzut foarte multă suferință, oameni năpăstuiți de ororile razboiului.
Premierul Nicolae Ciucă:
„Am fost și am văzut pe stadionul din Siret locația unde se poate instala o tabără de corturi, există toate facilitățile și utilitățile necesare să poată să funcționeze”, a mai spus Ciucă.
El a precizat că a coordonat „o serie de măsuri care au vizat implicarea mai multor ministere și instituții” pentru a sprijini refugiații.
Admonestat de antreprenorii voluntari
În timp ce dădea declarații presei, un antreprenor i-a reproșat lui Nicolae Ciucă faptul că guvernul „nu face nimic” în criza refugiaților din Ucraina.
„Ce-ați făcut? Nimic n-ați făcut. Știți cine trebuia să fie primii aici? Instituțiile, nu noi voluntarii. Nu trebuia noi să mergem să le dăm măști în spitale și ajutoare”, a spus bărbatul revoltat.
Premierul Nicolae Ciucă a verificat vineri, 25 februarie, împreună cu miniştrii Afacerilor Interne – Lucian Bode, Sănătăţii – Alexandru Rafila, Apărării – Vasile Dîncu, şeful DSU – Raed Arafat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, stadiul pregătirilor pentru gestionarea măsurilor luate de autorităţi la frontiera cu Ucraina.
Stadionul „9 Mai” Siret este una dintre locaţiile unde poate fi amenajată, în caz de nevoie, una dintre taberele de refugiaţi, în apropierea Vămii Siret.
Aproape 20.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România de la debutul atacului Rusiei asupra Ucrainei, a anunțat Poliția de Frontieră.
.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia