Nicolae Ciuleac, întreprinzătorul român din Tulcea, cel mai lovit din toată ţara, explică cititorilor Libertatea cum a rămas fără afacerea unde lucrează 500 de oameni.

Firma Carniprod îi aparţine lui și a avut, conform Ziarului Financiar, afaceri de 16 milioane de euro anul trecut.

Pesta africană, boala care nu afectează oamenii, dar omoară fără cruțare porcii, boala care se transmite prin deplasarea, migrarea și prin hrana animalelor, lovește Carniprod.

Avertizat din februarie 2017 de Comisia Europeană că nu face suficient pentru prevenirea pestei africane, Guvernul susține că și-a îndeplinit datoria.

Numai că, în iulie 2017, primul focar apare în România, în Satu Mare. Apoi urmează unul în județul Tulcea, ținut secret, tot în 2017.

În iunie 2018, epidemia se întinde și abia atunci un secretar de stat, povestește Nicolae Ciuleac, e primul reprezentant al vreunei autorități care îl avertizează că „Vine pesta!”.

Trec câteva zile și statul îi închide lui Nicolae Ciuleac ferma, abatorul și fabrica, pentru că acestea sunt regulile luptei cu epidemia.


Nicolae Ciuleac, patronul care a rămas fără afacerea unde lucrează 500 de oameni / FOTO: Carniprod Tulcea

Nicolae Ciuleac e cel mai afectat crescător de porci din România

-Domnule Ciuleac, sunteți cel mai afectat crescător de porci din România de pesta africană.
-Da. Ca să fiu foarte exact, mi-au fost luați de către stat și omorâți 48.030 de porci.

-Asta înseamnă că 80% din porcii sacrificați până acum din toată țara vin din crescătoria dumneavoastră.
-Cum ați făcut calculul?

-Guvernul, prin ANSVSA, a raportat vineri  61.000 de porci sacrificați din cauza epidemiei.
-Eu vă spun doar atât. La noi sunt 48.030. La o fermă vecină din Babadag, încă vreo 19.000 de luat și omorât. Adunați-i!

-Ies deja 67.000, doar din Tulcea. Și restul țării?
-Vreau să-mi cântăresc cuvintele, pentru că am pierdut afacerea, dar mai am viața. Așa că înțelegeți dumneavoastră ce trebuie!

-Primul focar de pestă a fost declarat pe 31 iulie 2017. Guvernul spune că a luat măsuri ferme de atunci. Dumneavoastră când ați fost avertizați?
-Era o duminică, cred că 17 iunie anul ăsta, oricum jumătatea lui iunie. Stăteam liniștit acasă și m-a sunat subprefectul de Tulcea că să mă văd cu secretarul de stat de la Agricultură.

-…scuze, cum îl cheamă pe subprefect?
-Nu știu.

-Cum nu știți? E subprefectul județului unde aveți și crescătoria și abatorul și fabrica de procesare a cărnii.
-Nu știu nici cine sunt ei, nici cum îi cheamă, nici ce fac, că oricum nu fac nimic!

-Și ce s-a întâmplat în continuare?
-I-am zis că ne vedem luni la fabrică. Mi-a zis că e urgent și că să mă duc atunci, duminică. M-am dus. A venit secretarul de stat Alexandru… stați că-mi scapă, e de la APIA, Alexandru Ț… Țachianu parcă. Mi-a spus că e un focar de pestă africană în Deltă.

-Și?
-Auzisem de la oameni ceva de câteva zile, dar noi avem o biosecuritate deosebită. Nu e voie cu nici să aducă mâncare în fabrică. Fabrica e la 1 kilometru distanță de zootehnie.

„La noi, nici un om nu intră în schimbul de lucru fără să facă duș, fără să-și lase și chiloții, ia alte haine, care se spală”
– Nicolae Ciuleac, patron Carniprod

-Scuze că insistăm. E puțin probabil să vă amintiți corect. ANSVSA a descoperit un focar în România, la Satu Mare, în iulie 2017, apoi altul în Deltă, tot în 2017, cum să fiți avertizat abia în iunie 2018?
-Așa cum auziți! Nu vă supărați, e adevărat că sunt nedormit, supărat și tulburat, dar rămân un om care peste câteva zile, pe 10 august, trebuie să dea 500 de salarii, așa că știu ce vorbesc! La jumătatea lui iunie 2018, am fost avertizați că vine!  Vreau să mai spun ceva oamenilor care citesc Libertatea.

-Vă rugăm!
-Cu câteva săptămâni înainte de vizita secretarului de stat de la Agricultură, au venit câțiva medici veterinari. Au verificat biosecuritatea și era în regulă.

-Și nu v-au spus nimic despre amenințarea pestei?
-Vă repet: nimic! Acesta e adevărul.

-Veți fi despăgubit, da?
-Da. Dar când? Că asta e ideea. Băncile nu vor să-mi dea credit, mi s-au oprit și abatorul și fabrica de procesare a cărnii.

-Și câți bani veți primi?
-Se plătește prețul de piață. Porcul de consum e cam 6,2 lei pe kilogram. Dar într-o crescătorie e și genetică, ca să vă dau un singur exemplu: un vier costă și 12.000 de euro. Am calculat, probabil că putem deconta cel puțin 5 milioane de euro, dar se poate ajunge și la 8 milioane. Totul se va plăti corect, da, însă cum dau salariile pe 10 august pentru 500 de familii, asta e răspunderea mea! Că la cât protejează ei producătorii români… Oricum, duminică la ora 14 voi fi la B1 TV, la o emisiune şi o să spun mai multe.

-Se va extinde?
-Sigur că se va extinde. Dau oamenilor un singur exemplu. Oficialităile spun că vor împuşca mistreţii din Deltă. Dar unde o să-i ducă, pentru că sunt mii în locuri greu accesibile? O să-i lase acolo, vor putrezi, dar virusul rămâne viabil.


Citeşte şi:

Geniul Guvernului Dăncilă: în plină amenințare a pestei, a ordonat eliminarea inspecției veterinare din primăvară, economisind 6 milioane de euro și pierzând aproape un miliard!

Libertatea publică documentul prin care România a fost informată, încă de acum un an și jumătate, că nu previne pesta porcină

REPORTAJ/ Ţara plânge, Guvernul minte, porcii mor! România abator (VIDEO)

DOCUMENTE DIN INTERIOR: Guvernul ascunde proporţiile pestei porcine, harta Comisiei Europene cu evoluţia focarelor înroşeşte tot mai mult din ţară!

Urmărește-ne pe Google News