Luni noaptea, suspectul în cazul atacului comis în scara unui bloc din Alba Iulia a fost identificat de polițiști, după ce a fost dat în urmărire generală.
„Pe cine? Nu ştiu nimic despre ce este vorba, nu ştiu absolut nimic, a venit poliţia la mine acasă, am crezut că sunt bagabonţi, n-am lovit pe absolut nimenea. Acum sunt adus aici să vedem despre ce este vorba, să mi se aducă la cunoştinţă”, a declarat Nicolae Dragoi, în momentul în care a fost adus la audieri, conform observator.tv.
Deși inițial a spus că este nevinovat, Nicolae Drăgoi și-a recunoscut fapta, după ce a fost pus în fața dovezilor de către anchetatori. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Autorul atacului comis în scara unui bloc din Alba Iulia este recidivist
Nicolae Drăgoi a mai fost condamnat pentru tâlhărie și viol, în 2016. În 2017 ar fi făcut cerere de eliberare condiționată, iar în 2018 a fost eliberat, conform sursei citate.
Atenție: imaginile sunt șocante!
După doar două săptămâni de la eliberare, Nicolae Drăgoi este acuzat că a atacat cu bestialitate o tânără în scara unui bloc din Alba Iulia. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum individul o lovește pe femeie și îi fură toate obiectele pe care le avea asupra sa. În urma atacului, victima a fost internată în spital și acuză pierderi de memorie.
Află care a fost reacția lui Marian Godină în cazul atacului din scara blocului din Alba Iulia.
Citește și Subteranele grevei de la metrou. Culmea legislației: protestul care afectează 700.000 de oameni trebuie să aibă loc pentru a se stabili dacă e legal sau nu!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro