Surse judiciare citate de Agerpres susțin că șeful CJ și-ar fi exercitat influența în cadrul procedurii organizate pentru atribuirea în 2014 a contractului privind „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” pentru câștigarea de către o asociere în participațiune a două firme, fapt care s-ar fi și realizat, deoarece caietul de sarcini a fost întocmit în favoarea acestora. Conform anchetatorilor, valoarea contractului s-ar ridica la peste 1.600.000 euro.
În 22 iulie, Ioțcu ar fi primit printr-un intermediar 35.000 lei, iar vineri ar mai fi primit și suma de 10.000 euro de la reprezentantul uneia dintre firmele câștigătoare. Conform Agerpres, el ar mai fi urmat să primească, în august, încă 20.000 euro de la reprezentantul celeilalte firme. Sursele citate au mai precizat că la momentul flagrantului șeful CJ Arad ar fi încercat să scape de banii primiți drept mită.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro