Activitatea legată de achiziții publice derulată în ultimii ani de primarul Nicolae Robu a fost un subiect dezbătut în presa locală iar acum edilul a ales să explice faptul că toate activitățile sale s-au făcut strict în spiritul și litera legii, relatează publicația pressalert.ro.
Palmierii din centrul Timișoarei a ales să-i cumpere din bugetul Primăriei pentru a înfrumuseța orașul, dar prețul a fost mai mic decât se știa, susține Robu, pentru a demonstra că nu a avut un interes în această afacere.
„Acei palmieri i-am cumpărat la inițiativa mea. 5.600 euro, nu 10.000 euro. Au fost 140 de euro bucata, 40 de bucăți, la un buget de 300 de milioane de euro. Oameni buni, pentru înfrumusețarea orașului. Au fost foarte apreciați de multă lume, dar și-au trăit traiul, na… Sunt 5.600 de euro la un buget de 300 de milioane, bani dați nu pentru mine, nu pentru vreo clientelă că la mine nu există așa ceva. Am prieteni, prieteni, dar prietenia nu se amestecă cu activitatea asumată de serviciu. Da?”, a spus răspicat primarul.
Presa locală a scris că edilul din Timișoara a retrocedat prietenului său, omul de afaceri Teodor Tuducan un teren aflat pe Calea Dorobanților. Robu a fost ulterior în concediu în Sardinia cu Tuducan. Ulterior, pe parcele de teren aflată în una dintre cele mai aglomerate intersecții din oraș, a fost construită o benzinărie, fără ca autorizația de construire să respecte ce se spunea în PUZ-ul aprobat de consilierii locali. Mai mult, susțin jurnaliștii de la Pressalert, lângă stație a fost construită, în lipsa unei hotarâri de consiliu local, o parcare pe domeniul public.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro