În după-amiaza de 9 septembrie, Nicolae Robu era într-o vizită electorală în cartierul Plopi din Timișoara, la un teren de joacă, însoțit de câțiva oameni din echipa sa. Primarul și-a făcut poze cu mai mulți copii, fără să poarte mască. 

”Copiii sunt cei mai mari fani ai mei”, a spus Robu încântat. 

”Păi domnul primar, dacă copiii sunt cei mai mari fani ai dumneavoastră, de ce nu faceți pentru toți copiii școala de aici, grădinița, de ce nu o renovați?”, a intervenit o femeie care se afla în părculeț. Tonul acesteia este ferm.

Robu îi explică că  ”în tot orașul nu sunt locuri suficiente” la creșe și grădinițe și că ”sunt mult mai mulți copii” decât acum patru ani. 

După aproximativ un minut, primarul își pierde răbdarea și se îndepărtează. ”Haideți”, îi spune femeii. Aceasta insistă: ”Faceți rost de proiecte europene. Bani pe proiecte.” Robu se enervează:  ”Îmi dați dumneavoastră lecții? Suntem pe primul loc pe țară la fonduri europene.”

Urmăriți VIDEO:

”Eu nu am venit aici la petiții”

Dialogul a continuat la fel de virulent.

– Mergeți la partid acolo, la prostiile cu care vă îndoctrinează. (îi face semn cu mâna să se îndepărteze)
– Nu e vorba de partid, că eu sunt apolitică.

– Nu îmi dați lecții de fonduri europene.
– Dar eu văd că pentru copii nu faceți nimic.

–  Mă lăsați să vorbesc cu oamenii? Ați spus, v-ați făcut numărul.
–  Dar ați spus că copiii vă sunt cei mai mari fani.

– Uite cum se manifestă copiii. Da?Asta arată dacă sunt fani sau nu!
– Nici nu știu, sunt inocenți și nu știu.

– Mă lăsați să vorbesc cu oamenii, doamnă, că eu nu am venit aici la petiții. Mă lăsați să vorbesc cu oamenii? Da mă lăsați să vorbesc cu oamenii? Atât. Ce s-a făcut s-a făcut. Sunt lucruri de făcut. Vă ascult dar nu vin să stau 10 minute când sunt atâția oameni. Mai ales că știm…ce clișee îmi spuneți. Lăsați-mă să vorbesc cu oamenii care chiar vor să pună umărul să mai facem ceva.
– Chiar nu sunt clișee.

– Că ăla l-am făcut, ăla l-am făcut, ăsta l-am făcut. Numai aici, grupuri sanitare, sală de sport. Le-ați văzut măcar? S-au făcut singure?

Presa locală: Robu primește audiențe selectiv

Spre finalul discuției, primarul îi spune femeii că nu a venit la audiență pentru ea. Apoi o înseamnă să meargă la USR, căci acolo ar fi locul ei. 

Eu nu am venit la audiență pentru dumneavoastră. Mergeți la USR, acolo e locul dumneavoastră, nu să îmi reproșați mie.

Nicolae Robu:

Presa locală a scris de-a lungul timpului că primarul Robu primește selectiv audiențe, pe site-ul Primăriei neexistând de altfel un orar pentru acestea.

Principalul contracandidat al lui Nicolae Robu la Primăria Timișoarei este de la USR, Dominic Fritz

Ce spune primarul Robu. ”E o minciună sfruntată!

Libertatea l-a contactat pe Nicolae Robu pentru o reacție la acest incident. A negat că a trimis-o pe femeie la USR, deși asta se aude clar pe imagini.

”Nu m-am exprimat astfel, este o minciuna sfruntată!”, spune Robu. Apoi o face „specimen” pe femeia cu care s-a certat și spune că această a fost obraznică.

„I-am mai atras atenția că în timp ce spune că n-am facut nimic pentrucopii, ea tocmai e cu copilul său într-un loc de joacă foarte frumos făcut de mine, că dacă se uită în jur vede alte lucruri pt copii – terenurile de sport menționate. Pentru că a continuat să urle cu obrăznicie la mine, i-am spus să meargă să se comporte astfel la partidul pe care-l frecventează, fără sa fac vreo nominalizare, dar având in minte PSD-ul. Când colo, ce să vezi? Doamna spune că am trimis-o la USR, dezvăluind astfel care este partidul pe care-l frecventează! Păcat pentru oamenii de calitate din USR că s-au lipit de ei astfel de specimene!”, a declarat acesta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News