Nicolas Sarkozy a trebuit să fie prezent miercuri la Frankfurt, la o reuniune de urgenţă privind pregătirile summit-ului pe tema zonei euro, care va avea loc duminică la Bruxelles şi nu a putut fi împreună cu soţia sa, atunci când aceasta a devenit pentru a doua oară mamă.
După întâlnirea cu Merkel şi cu alţi şefi de state şi de guverne din cadrul UE, Sarkozy a revenit urgent la Paris, în jurul orei locale 23.00 (00.00, ora României), şi s-a dus glonţ la clinica La Muette, unde soţia sa a născut. Aici, preşedintele francez şi-a putut ţine pentru prima dată micuţa în braţe.
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme