Nicolas Sarkozy a fost președintele Franței din 2007, până în 2012. Fostul președinte francez este în custodia poliției, fiind investigat pentru finanțarea campaniei electorale din anul 2007, scrie și presa franceză.
Jurnaliștii de la Le Monde scriu că fostul şef de stat se află în custodia oamenilor legii din districtul parizian Nanterre. Nicolas Sarkozy tocmai ce se întorsese din Dubai, unde participase la o conferință pe tema educației. Presa din hexagon mai scrie că este cea mai dură măsură luată de polițiști de la lansare acuzațiilor legată de finanțarea campaniei electorale.
Decizia de reținere a fostului președinte al Franţei ar putea să însemne un pas decisiv al anchetatorilor în dosarul penal are ca scop aflarea adevărului despre finanțarea campaniei lui Sarkozy. Anul trecut, un intermediar a dezvăluit că adus din Libia o valiză cu cinci milioane de dolari, bani care ar fi provenit de la dictatorul Muammar al-Gaddafi. În același timp, scrie presa franceză, mai mulţi foşti înalți oficiali libieni ar fi început să colaboreze cu autoritățile în acest caz.
Vom reveni cu amănunte.