Dupa ce si-a exprimat dorinta de a-l boteza pe micutul Remus, baietelul bolnav care a fost diagnosticat la cateva ore de la nastere cu maladie cardiaca congenitala complexa si in salvarea caruia s-a implicat ziarul Libertatea, Nicoleta Luciu l-a vizitat pe micut si familia acestuia, la spital. Acum cateva zile, interpreta personajului Ileana din telenovela “Iubire ca-n filme”, care va fi difuzata din aceasta toamna de Acasa TV, si-a vazut pentru prima oara finul, la geamul spitalului Grigore Alexandrescu din Bucuresti.

Nicoleta le-a cunoscut pe mama si pe bunica baietelului si le-a dat hainutele pe care le cumparase special pentru Remus. Si daca tot au reusit sa se cunoasca, familia micutului a stabilit cu nasa ca il vor boteza pe Remus in luna octombrie.

”Sa-i dea Dumnezeu sanatate, sa ramana toata viata alaturi de noi si sa ne vizitam cat mai des”, i-a urat vedetei Acasa TV, Marioara Dumitrescu, bunica copilului.

Remus se simte bine, si curand va pleca acasa

Micutul Remus, operat pe cord la Targu Mures,  se simte acum mai bine,  i-au iesit bine analizele si va pleca in curand acasa, in bratele mamei lui care si-a recapatat increderea in viata. In ciuda faptului ca starea de sanatate a bebelusului este optima, Remus nu a putut fi scos  de la sectia de neonatologie a spitalului Gr. Alexandrescu, pentru a evita eventualele complicatii. Astfel, Nicoleta, viitoarea nasa a micutului, l-a vazut pe Remus doar de la geamul sectiei respective, unde a fost adus de mama sa. Insotita de prietena si colega ei din telenovela, Diana Dumitrescu, Luciu a venit foarte emotionata la spital, dar a fost extrem de incantata cand a realizat ca problemele au trecut si finul ei se va intoarce sanatos acasa. “Am avut mari emotii. Ma bucur ca e bine si ca le vad pe mama si bunica copilului cu zambetul pe fata. Sunt sigura ca Remus va fi socat cand va creste si i se va povesti prin cate a trecut. O sa incerc sa-l conving sa scrie o carte despre asta”, marturiseste vedeta Acasa TV.

In numarul din 19 iulie, Libertatea a prezentat povestea salvarii micutului Remus, care fusese diagnosticat la ateva ore dupa nastere cu maladie cardiaca congenitala complexa


Mai are cinci fini

Nicoleta Luciu mai are cinci fini, iar cand merge la cumparaturi ii suna pe parintii tuturor si ii intreaba cat mai poarta copilasul la haine si la pantofi, daruindu-le micutilor cele mai frumoase lucruri. In aceasta duminica, Nicoleta ii va taia si turta Karinei, fina ei din Mogosoaia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News