Nicu Covaci, în vârstă de 75 de ani, a susținut un examen pentru a fi admis în Uniunea Compozitorilor, însă printr-o înștiințare trimisă pe 13 martie a fost anunțat că nu a obținut o notă de trecere.
„Vă informăm prin prezenta că Biroul Secției de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România s-a întrunit în ședință și a analizat lucrarea scrisă pe care ați susținut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaților care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR. În conformitate cu Statutul și Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR”, scrie în înștiințarea trimisă de UCMR și semnată de vicepreședintele Nicolae Gheorghiță.
În decembrie 2022, înainte de a susține examenul la UCMR, Nicu Covaci, declara la Realitatea că se simte umilit pentru că nu primește pensie.
„Eu nu am o pensie, deși am adus țării acesteia milioane. Sunt umilit, trebuie să mă duc zilele astea la Uniunea Compozitorilor, să dau examen de compozitor. După 50 de ani în care am compus atâtea piese și au încasat bani de pe urma lor, mi-au dat și mie o mică părticică, este drept. Dar ei nu-și pun întrebarea că atâta timp au încasat niște bani de la mine, pe piese compuse de mine, iar acum vor să mă pună să demonstrez că sunt compozitor. Nu este nimic, o să mă duc să dau examen, poate o să pic”, spunea atunci fondatorul trupei Phoenix.
Reacția ministrului Culturii
O reacție la decizia UCMR a venit și din partea ministrului culturii, social-democratul Lucian Romașcanu. Într-o postare pe Facebook, unde a publicat înștiințarea trimisă lui Nicu Covaci, ministrul spune că, din punctul său de vedere, „ceva e profund greșit cu acest UCMR”.
„Am aflat și eu, cu surpriză amară, că Nicu Covaci nu a luat «examenul» pentru a fi membru al Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Examenul de câteva zeci de minute s-a presupus a înlocui 60 de ani de examene trecute cu imens succes în fața publicului. Nu am competența să judec principiile statutare ale Uniunii, sunt convins că membrii săi sunt eminenți reprezentanți ai breslei. Dar pare că normele în baza cărora funcționează au rămas undeva, în urmă”, consideră ministrul culturii.
O asemenea organizație ar trebui să fie ea cea care invită marile nume să i se alăture, nu să supună umilinței unui examen oameni care și-au asigurat, deja, locul în istoria breslei respective.
Lucian Romașcanu, ministrul culturii:
În acest context, Romașcanu dă exemplul altor artiști, precum Nicu Alifantis, care a „refuzat politicos să «facă cerere» ca să intre în UCMR (tot cu examen…) spunând ironic-amar că nu îndeplinește condițiile cerute” și Gheorghe Zamfir care a fost „primit prin 2000, după nenumărate demersuri”.
„E clar că e ceva putred…”, mai spune Romașcanu, adăugând că „e momentul ca legea asociațiilor și fundațiilor (OG 26/2000) și alte norme incidente domeniului să fie reanalizate cu atenție de Ministerul Culturii și de cei implicați și să fie aduse în mileniul actual”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Stan52 • 16.03.2023, 10:41
Domnul Romașcanu este lipsit de logică. Pensie primești dacă ai contribuit, punct. Specialii care primesc 50% în plus la pensie și care sunt membrii a diferitelor asociații (a ziariștilor, a arhitecților, a compozitorilor, a scriitorilor, a scluptorilor, a militarilor, a celor care au fost la dansuri, la cor etc etc, reprezintă o aberație fesenistă. Banii suplimentari de 50% vin de la buget.