Pentru că Nicu a vrut nişte tatuaje complexe, operaţiunea a durat şapte zile la rând. Astfel, preţ de o săptămână, zi de zi, Nicu Damalan a trebuit să suporte durerea provocată de acul aparatului de tatuaj. Acum, el se mândreşte cu braţele sale pe care sunt desenate simboluri tribale indiene, muzicale şi abstracte. Deşi a trecut prin chinuri, chitaristul Direcţiei 5 spune că nu are de gând să se oprească aici şi că va continua să îşi picteze corpul.