În urmă cu doi ani, pe când era șeful Brigăzii Rutiere București, comisarul-şef de poliţie Nicu Dragoş Orlando… a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de director general adjunct al Poliţiei Capitalei, după ce cel care ocupa această funcţie, Roberto Ababei, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi încercat să favorizeze doi administratori ai unui restaurant din Sectorul 6.

Atunci, procurorii DNA susţineau că Ababei le-a creat celor doi şi impresia ca poate interveni pe lângă un alt director adjunct, care are în subordine Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE).

„Bucureştiul este pe drumul cel bun. Încet-încet, prin implementarea şi reglementarea programelor de sistematizare, monitorizare şi management al traficului, ne aliniem la standardele europene. Am învăţat din greşeli, din experienţa altora, şi trebuie să înţelegem că de fiecare dintre noi depinde fluenţa şi siguranţa în trafic, iar respectarea legii nu este benevolă, ci obligatorie. Cu atât mai mult cu cât România s-a angajat să reducă, în perioada 2011-2020, cu circa 50%, numărul accidentelor rutiere soldate cu decese. Lucru realizabil doar împreună cu societatea civilă, iar mass-media joacă şi ea un rol extrem de important”, declara Nicu Dragoș, în 2013, într-un interviu pentru ziarul Puterea, când conducea Brigada Rutieră București.

FOTO: forum.ro-trans.net


CITEȘTE ȘI… „Răcesc des și boala mă ține multe zile. Cum pot să îmi cresc imunitatea?”. Medicul Adina Alberts răspunde


 

Urmărește-ne pe Google News